La 3 februarie 1917 Statele Unite au rupt complet relaţiile cu Puterile Centrale. Datorită continuării atacurilor submarine asupra navelor comerciale americane, Preşedintele Woodrow Wilson a cerut Congresului, la 6 aprilie 1917, să declare război Germaniei. Ambele camere ale Congresului au votat legea cu o largă majoritate. Wilson a sperat că va putea negocia o pace separată cu Austro-Ungaria, dar înţelegând că acest lucru nu este posibil, SUA a declarat război şi Austro-Ungariei, la 7 decembrie 1917. Opţiunea americană pro-austriacă s-a observat mai târziu pe timpul Conferinţei de pace de la Paris, pe timpul anilor 1919-1920, când armata română îşi impunea drepturile pe teritoriul fost austro-ungar, în marş spre Budapesta şi mai departe.
Primii soldaţi americani au sosit în Europa, în aprilie 1917, cu 200.000 de oameni şi cu doar 55 de avioane învechite din punct de vedere militar. Acea armată era nepregătită pentru un război modern, ca cel în curs pe pământul Europei. Din punct de vedere militar, contribuţia imediată a Statelor Unite a fost neînsemnată. Primii care au sosit în Europa au fost 129 de aviatori, împreună cu avioanele lor de zbor de proastă calitate. Contingentele majore americane nu au sosit până în vara lui 1918, când au determinat „ruperea echilibrului de forţe“ dintre cele două tabere europene.
Corpul expediţionar american, în afară de echipamentul individual livrat de englezi, a depins permanent, în 1918, de livrările franceze de armament, muniţie, echipament, etc., aşa cum rezultă din datele statistice privind materialele cedate de armata franceză celei americane:
Obuze 10.000.000
Tunuri de 75 mm 1871
Obuziere de 155 C 762
Tunuri de 155 L 224
Tancuri 240
Avioane de luptă 2676 (Dacă se adaugă piesele de rezervă numărul creşte la 4874)
Puşti-mitraliere şi
mitraliere 57.000
Puşti 22.000
Cartuşe 206.450.000
Pe întregul parcurs al războiului forţele americane nu au avut destule unităţi proprii de artilerie, aviaţie şi geniu. Generalul John J. Pershing, comandantul forţei americane. „American Expeditionary Force“, a refuzat să fragmenteze unităţile americane pentru a întări forţele britanice sau franceze, aşa cum doreau Aliaţii. Pershing a utilizat atacuri directe, o strategie care fusese deja întreruptă de către comandanţii francezi şi britanici. Ca rezultat forţa militară americană a suferit un număr foarte ridicat de pierderi în toamna anului 1918, când această forţă ajunsese la 1.850.000 de oameni şi dispunea de 3.200 avioane de luptă.
La data intrării în război a americanilor, România avea o armată reorganizată şi reînarmată de 700.000 de oameni, din care 460.000 unităţi combatante. Reînarmarea acestei noi armate române, din 1917, se realizase tot de Franţa pe căile din Rusia. A contribuit şi Anglia într-o mai mică măsură.
Pe total, în 1917, România a primit ca ajutor în armament modern în următoarele cantităţi:
- 150.000 puşti Lebel de 8 mm
- 1957 mitraliere
- 2736 puşti mitraliere
- 1.300.000 grenade
- 84 tunuri de câmp
- 92 tunuri grele
- 49 obuziere grele
- 130 mortiere de tranşee
- 50 avioane de cercetare şi de luptă
Cu acest ajutor marile unităţi române au devenit un adversar redutabil inamicilor săi. Marile unități române atinseseră o valoare comparabilă, din punctul de vedere al înzestrării și organizării, cu marile unităţi germano-austriece.
Ţinând însă cont de disproporţia dintre cei 200.000 de americani sosiţi şi cei 700.000 de români aflaţi în contact strâns cu un inamic superior, se observă nedreptatea între cele două cedări de armament realizate de Franţa. Cu toate acestea armata română a ţinut pe frontul său importante forţe germano-austriece, a câştigat marile bătălii din vara anului 1917 a făcut faţă expulzării armatelor ruse bolşevizate, a acoperit frontul părăsit de ruşi şi a eliberat, la începutul anului 1918, atât Basarabia cât şi Bucovina. Armatele ruse şi ucrainene bolşevizate nu au putut ţine piept noii armate române. Aceeaşi armată remobilizată a respins şi distrus forţele ungare până în centrul Europei, până la Gyor, între 1918-1919, desăvârşind România Mare.
In comparaţie cu armata română, în 1917, americanii nu au trecut prin încercări asemănătoare şi nici nu au adus Antantei servicii pe măsură micului Regat Român.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu