După patru luni şi jumătate de lupte cu forţe superioare, în a doua parte a anului 1916, armata română ajunsese într-o stare foarte critică. Pierderile umane s-au apreciat la circa 250.000 de oameni din care 100.000 morţi sau dispăruţi, circa 50.000 de răniţi, iar restul prizonieri sau rămaşi în teritoriul ocupat. Se uzase şi se pierduse un important material de război, pentru gradul de înzestrare al armatei române, precum 250 de mitraliere şi 450 de tunuri.
In Moldova, la începutul anului 1917 se produsese o suprapoluare. Acolo se retrăsese, alături de armată tot aparatul de stat, patru contingente de tineri, foarte mulţi refugiaţi din teritoriul ocupat. La aglomeraţia română s-au adăugat forţe ruse de aproape 1.000.000 de oameni, o parte pentru front şi alta pentru asigurarea serviciilor şi aprovizionării.
Primul ţel al guvernului refugiat a fost reorganizarea şi reînarmarea armatei pentru continuarea luptelor ce aveau a avea loc în anul următor, după o iarnă excesiv de grea.
Necesităţile operative şi politice au determinat ca Armata a II-a română (şase divizii de infanterie şi o brigadă de cavalerie) să rămână pe front în continuare. Ca urmare reorganizarea armatei a cunoscut două modalităţi. Pentru Armata a II-a (compusă din două corpuri de armată, Corpul 2 şi 4, fiecare cu trei divizii) s-a aplicat metoda retragerii în spatele frontului a câte unei divizii din fiecare corp de armată, pe timp de o lună. Celelalte forţe române au fost dirijate în anumite zone de reorganizare situate în spatele frontului, constituite în partea de nord a Moldovei.
Pentru numărul mare de oameni şi subunităţi care se rătăciseră de unităţile de origine şi se aflau în cadrul altor unităţi sau mari unităţi, încă din perioada retragerii, s-a procedat la modificări continue ale restructurării. După două luni trupele au fost încadrate în felul următor: Corpul 1 de armată (diviziile 2, 4 şi 11) la Iaşi şi împrejurimi; Corpul 3 de armată (diviziile 5, 13 şi 14) în raionul şi oraşul Botoşani; Corpul 5 de armată (diviziile 9, 10 şi 15) şi artileria grea în raionul şi oraşul Vaslui; diviziile 1 şi 2 cavalerie în raionul Dumbrăveni şi Burdujeni.
Reorganizarea totală a armatei a durat circa cinci luni de zile în condiţiile unei ierni extrem de vitrege. Pe front s-au desfăşurat numai acţiuni minore cu caracter local. În acea perioadă, forţele aflate în contact cu inamicul de pe întregul front al Moldovei era apreciat pentru trupele româno-ruse, la 30 de divizii de infanterie, 10 divizii de cavalerie, 2 brigăzi de infanterie şi 2 brigăzi de cavalerie; iar pentru trupele inamice la 28,5 de divizii de infanterie şi 5 divizii de cavalerie.
Refacerea armatei nu a fost uşoară ci dimpotrivă, s-a izbit de multe greutăţi. Retragerea precipitată de la sfârşitul anului 1916 a lăsat în Muntenia multe resurse de hrană şi furaje neevacuate, mai ales din lipsa mijloacelor de transport. Furajul din Moldova fusese consumat de numeroasa cavalerie rusă. Vitele au pierit în număr mare de oboseala retragerii, de foame şi de frig. Lipsurile de furaje au atras o mortalitate destul de ridicată a cailor armatei. Spre exemplu, numai la Divizia a 4-a au murit 1.100 de cai numai în luna ianuarie 1917. Din cauza lipsei de cai, două brigăzi de roşiori au fost reorganizate pedestru iar unele regimente de artilerie nu s-au mai putut reface.
Multe din staţiile CFR erau blocate de îngrămădirea trenurilor cu materiale evacuate din Muntenia. Pentru restabilirea tranzitului s-a trecut la scoaterea de pe şine a vagoanelor goale de prin staţii şi trecerea pe căi laterale.
Lipsa de alimente, aglomerația excesivă de oameni, vitregia iernii, lipsa de adăposturi şi uneori chiar de echipament au făcut ca să izbucnească o epidemie de tifos exantematic şi de febră recurentă. Acestea au făcut ravagii în rândul populației, dar şi în al armatei, în lunile ianuarie şi februarie 1917. Spre exemplu, la Divizia a 4-a s-a ajuns la 50 de morți pe zi, iar la un moment dat s-au înregistrat 3.000 de bolnavi.
Materialul de război necesar înzestrării trupelor a sosit cu întârziere astfel că reorganizarea s-a putut realiza treptat şi la unele divizii foarte târziu şi incomplet. Cu toate aceste greutăți trupele Armatei a II-a au fost gata reorganizate către sfârșitul lunii aprilie 1917, iar cele al Armatei I-a către sfârșitul lunii iunie 1917, exceptând Corpul 1 de armată. Reorganizarea a înlăturat principiul concentrării de efective umane și l-a aplicat pe cel al dotării corespunzătoare a unităților, atâtea câte puteau fi dotate corespunzător. Pentru acestea s-au organizat nevoile de reîmprospătare cu efective şi materiale de război în situaţia că războiul ar fi fost de lungă durată.
Divizia a constituit marea unitate de bază, dotată cu toate mijloacele pentru a putea trăi şi lupta în mod independent. Ca forţă combativă divizia română ajunsese să fie comparabilă cu a inamicului, conform tabelului:
Divizia română: 14 batalioane, 13 baterii, 2 escadroane, 112 mitraliere
Divizia rusă: 12-16 batalioane, 6 baterii, 1 escadron, 48-96 mitraliere
Divizia germană: 9 batalioane, 9 baterii, 1 escadron, 81-108 mitraliere
Divizia austro-ungară: 12 batalioane, 12 baterii, 1 escadron, 96 mitraliere
Divizia bulgară: 16 batalioane, 12 baterii, 1 escadron, 64 mitraliere
Divizia turcă: 9 batalioane, 6 baterii, 1 escadron, 54-72 mitraliere
Pentru reorganizarea sa, armata română a primit sprijinul deosebit al misiunii militare franceze, conduse de generalul Henri Mathias Berthelot. Această misiune a sosit cu primele ei elemente în luna octombrie 1916, pentru că la începutul lui februarie 1917 să dispună de 277 de ofiţeri de infanterie, cavalerie, artilerie şi de stat major; 37 de piloţi şi observatori; 88 de medici; 9 ofiţeri de marină şi 8 ofiţeri de intendenţă şi administraţie. Misiunea era completată de 1.150 grade inferioare şi soldaţi, printre care numeroşi specialişti. Ofiţerii misiunii au fost repartizaţi la toate comandamentele până la regimentele de infanterie şi artilerie grea. Ofiţerii francezi au luat parte şi la lupte, mulţi dintre ei căzând pe câmpul de onoare alături de românii pe care îi instruiseră. Mulţi medici şi personal auxiliar francez şi-au dat viaţa alături de cei români pentru combaterea epidemiilor (de amintit colonelul doctor Dubois şi mediul savant, profesor doctor Clunet).
Francezii au pus accent pe învăţarea românilor cu folosirea noului armament. S-au elaborat noi regulamente şi instrucţiuni de luptă, în conformitate cu experienţa primilor doi ani şi jumătate de război. S-au organizat centre şi cursuri pe specialităţi pentru cadrele române din comandamente. Pentru trupă s-au organizat şcoli în fiecare divizie pentru mitraliere, pentru puşti-mitraliere, pentru grenadieri, pentru fortificaţii, pentru telefonişti şi semnalizatori, etc. După încheierea cursurilor s-au desfăşurat aplicaţii în teren până la nivel de divizie.
Privind instrucţia de bază s-a acordat o preocupare constantă pentru completarea materialului de război şi a efectivelor noi. Efectivele au fost completate cu două contingente de tineri (1917 şi 1918), aproximativ 80.000 de oameni şi cu rezervele care se aflau la părţile sedentare ale regimentelor, aproape 130.000 de oameni.
S-a ajuns astfel ca armata de operaţii să se ridice la 460.000 de oameni, din totalul de 700.000 de oameni ai întregii armate din Moldova.
Capacitatea de luptă a infanteriei s-a îmbunătăţit substanţial mai ales datorită dotării cu armament automat, mitraliere, puşti-mitraliere şi grenade, trimise mai ales din Franţa. In cursul anului 1917 s-au primit din Franţa şi Anglia următoarele materiale de război: 150.000 de arme „Lebel“ de 8 mm, 1957 de mitraliere, 2736 puşti-mitralieră, 1.300.000 de grenade, 84 tunuri de câmp, 92 tunuri grele, 49 de obuziere grele, 130 de mortiere de tranşee şi numai din Franţa aproximativ 50 de avioane de cercetare şi luptă.
In luna iulie 1917, când s-a considerat încheiată reorganizarea şi reînarmarea, armata română dispunea de 867 de batalioane (din care 60 de marş), 110 escadroane şi 243 de baterii.
Este ilustrativă o comparaţie între dotarea din 1916 şi cea din campania 1917. In anul 1916 armata română nu avea deloc puşti-mitralieră şi grenade, iar după reorganizare fiecare pluton dispunea de 2 puşti-mitralieră şi de o grupă de grenadieri. Un regiment din 1916 dispunea de 4-6 mitraliere, în 1917 un singur batalion avea 8 mitraliere. In 1916 numai comandamentele de armată şi diviziile de cavalerie aveau câte o secție de telegrafie, iar după reorganizare ea există în organizarea fiecărei divizii de infanterie. Lipsa secţiilor de telegrafie a constituit o gravă carenţă în campania română din 1916 când distanţele dintre divizii erau mari, separate de munţi şi când s-au operat frecvenţe modificări de dispozitiv şi situaţii.
Reorganizarea şi reînarmarea armatei române avea să dea roade glorioase în marile bătălii din vara lui 1917 la Mărăşti, Mărăseşti și Oituz şi pentru tot frontul pentru păstrarea existenţei Regatului şi a dinastiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu