GENERAL EREMIA-TEOFIL GRIGORESCU

Studii: primare la Tg. Bujor, gimnaziul la Galaţi (1874-1878), Liceul Naţional la Iaşi (1878-1881), Şcoala de Ofiţeri, secţia Artilerie (1882-1884), Şcoala de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu (1884-1886); cursuri de matematică superioară (1887-1888) şi stagiu de perfecţionare în artilerie şi administraţie în Franţa.

Specialist militar de înaltă pregătire, comandant militar demn, curajos, cu viziune pragamatică şi modernă în operaţii tactice şi strategice în condiţii reale de război; Eroul naţional de la Oituz şi Mărăşeşti (1917) şi vizionar al unităţii naţionale (1918).

Carieră militară: sublocotenent (1884), căpitan (1906), colonel (1910), general de brigadă (1915), general de divizie (1917), general de corp de armată (1918).

Funcţii îndeplinite: director al Pulberăriei armatei (Dudeşti, 1899-1904);  Direcţia Artilerie din Ministerul de Război (1905), comandant al Brigăzii 3 Artilerie (1906), comandant şi profesor de algebră superioară al Şcolii Militare de Artilerie şi Geniu din Bucureşti (1907), director al Personalului din Ministerul de Război, comandant al Diviziilor 14 (1914) şi 15 Infanterie (1916), al „Grupului Oituz – Vrancea” (1916 – 1917), al Corpurilor 4 Armată (1917) şi 6 Armată (iunie 1917) şi al Armatei 1 (1917), inspector general al armatei (1918), Ministru de război (24 octombrie – 28 noiembrie 1918), Ministru ad-interim la Industrie şi Comerţ.

Autor al lucrărilor de artilerie: Tunul revolver Hosckich (1885-1886), Calculul probabilităţilor cu aplicare la gurile de foc (1898), Studiul balistic al armei Manlicher, model 1893 (1902).

• Specialist tehnic care s-a achitat exemplar de toate însărcinările privind achiziţionarea şi modernizarea armamentului de infanterie şi artilerie al Armatei române, fiind bine documentat în tactica şi strategia militară modernă. Adept al utilizării artileriei grele în atacuri, a contraatacurilor viguroase şi a smulgerii iniţiativei militare, a mobilizării forţei combatante în mijlocul ei, înainte de operaţii de luptă decisive.

• S-a distins în fruntea Diviziei 15 Infanterie superioară, „Divizia de Fier”, în luptele de apărare din Dobrogea (zona Arabagi, 1916), respectiv pe frontul din Carpaţi (trecătoarea Oituz) şi Mărăşeşti, sub deviza „Pe aici nu se trece”.

• Ordinele de operaţii militare din 27,28 şi 30 iulie 1917 sunt edificatoare:

              „Din acest moment sunt numit comandant al Armatei 1. Iau comanda în condiţiuni excepţional de grele şi de mare răspundere pentru ţară. Vă rog să-mi daţi ascultare deplină şi fac apel călduros la patriotismul dumneavoastră şi la eroismul dumneavoastră pentru a stăvili ofensiva duşmană şi vom stăvili-o. De rezistenţa şi voinţa noastră a tuturor, de la soldat şi până la mine, depinde soarta Moldovei şi existenţa neamului românesc. Armata noastră joacă un rol hotărâtor în această bătălie.” (General Eremia Grigorescu, comandant al Armatei 1, 30 iulie 1917)

              „Reamintesc tuturor ostaşilor acestui corp de armată, de la general şi până la ostaş, că izbânda nu se obţine sigur decât atacând cu hotărârea de a face orice sacrificiu, căci nu numai duşmanul, dar chiar moartea se dă în lături din faţa aceluia care atacă cu hotărâre. Ţara şi întreg neamul românesc se găsesc la o cotitură periculoasă în drumul vieţii lor şi scăparea nu o poate aştepta decât de la spiritul de sacrificiu şi abnegaţie a acelora chemaţi să apere ţara şi onoarea drapelului...” (General Eremia Grigorescu, Ordin de operaţii din 27-28 iulie 1917, zona Cosmeşti)

Chipiu ce a aparţinut generalului Eremia Grigorescu

Decoraţii: Ordinul „Mihai Viteazul”, cl. a III-a (august 1916). Era primul general român care primea această decoraţie „pentru acte de bravură în faţa inamicului”; Ordinul „Mihai Viteazul”, cl. a II-a (1907); citat în Ordine regale de zi (31 Decembrie 1916) şi Ordine ale Armatei de Nord de generalul Constantin Prezan (7 octombrie 1916); Ordinul „Companion of The Bath” al Marii Britanii; Ordinul „Legiunea de Onoare”, în grad de Mare Cruce, a Republicii Franceze; Ordinele Imperiale ruseşti „Sfântul Gheorghe”, în grad de Mare Cruce, şi „Sfânta Ana”, cu spadă.

Omagiu acordat Generalului – Erou naţional

• Aprecieri elogioase din partea regelui Ferdinand I, ale Ţarului Nicolae al II-lea şi ale împăratului Japoniei, ale Armatei, ale Guvernului României, ale Academiei Române, ale Universităţii din Iaşi, ale corpului diplomatic pro Antanta, ale unor personalităţi politice şi militare ale epocii.

• Articole elogioase privind meritele militare din ţară („Neamul Românesc”, 1917, „Mişcarea”, 1917) şi străinătate („Times” şi „L’Echo de Paris”, 1917), în memoriile politice ale unor mari comandanţi militari din epocă (mareşalul Joseph Joffre, generalul Pershing, mareşalul von Hindenburg, generalul von Morgen), şi în lucrările istoricilor Nicolae Iorga, Al. D. Xenopol, Constantin Kiriţescu ş.a.

• Sabia de onoare oferită de împăratul Japoniei, având inscripţia „Voi sunteţi care scrieţi istoria Ţării” (1918);

• Sabia de onoare oferită de corpul profesoral din Universitatea din Iaşi, având inscripţia dedicatorie: „Generalului Eremia Grigorescu, care a făcut scut de apărare Ţării, pecetluind vechea faimă a Neamului Românesc cu sângele bravilor ostaşi pe care i-a condus în luptele de la Oituz şi Mărăşeşti” (Iaşi, 19 noiembrie 1918);

• «Album» oferit de ofiţerii Armatei I (Iaşi, 11 noiembrie 1918).

• Funeralii naţionale la înmormântarea Eroului Naţional (august, 1919) şi depunerea rămăşiţelor sale pământeşti în Mausoleul de la Mărăşeşti.

• Bust realizat de Oscar Späthe;

• Albumul comemorativ editat de Vasile C. Metaxa, Un erou al Neamului: Generalul Eremia Grigorescu. Viaţa şi opera. Omul. Militarul. Eroul. Cu o Prefaţă de Al.D. Xenopol, Bucureşti, 1919.

Generalul Eremia Grigorescu şi-a dobândit titlul de onoare de „Eroul de la Mărăşeşti”.

Ofiţer superior cu înaltă pregătire intelectuală şi militară, energic şi temerar, cu o condiţie exemplară în toate situaţiile.

Şi-a înscris emblematic numele între iluştrii comandanţi militari români care au semnat file de glorie în istoria militară românească.

In anul 1930 regele Carol al II-lea a impus acordarea gradului de mareşal care fuse acordat numai regelui Ferdinand cu mulţi,ani în urmă. Gradul se conferea suveranului şi ofiţerilor generali, care aveau gradul de general de corp de armată şi care conduseseră cu succes operaţiunile armatei române în funcţia de şef al Marelui Cartier General sau de comandant titular al unei armate. In această postură nu se aflau decât trei persoane: regele (cap al oştirii, ca şi tatăl său, Ferdinand, în 1918), Constantin Prezan (şeful Marelui Cartier General Regal, în 1917-1918 şi 1919-1920) şi Alexandru Averescu (comandant titular al Armatei II). Celălalt posibil beneficiar, Eremia-Teofil Grigorescu, nu mai trăia aşa că nu a beneficiat de această onoare militară nici post-mortem..