Ca din perioade străvechi viața economică, socială,
spirituală a tuturor românilor din vatra genezei lor a fost unitară și
interdependentă în toate ținuturile romanești, indiferent de regimul politic,
sau statal. S-a subliniat faptul că Unirea Principatelor, apoi dobândirea
independenței de stat a României prin războiul din 1877-1878 a avut un ecou
pozitiv în provinciile românești de peste Carpați dinamizând conștiința
politică, consolidând ideea de unitate națională motivând profund dorința
eliberatoare.
Procesele cu nuanțe naționaliste intentate
demonstrează cu prisosință creșterea conștiinței naționale în Banat , Crișana, Transilvania și Maramureșul istoric.
Un alt eveniment istoric care a electrizat românimea din
provinciile administrative incluse regatului unguresc a fost campania din 1913 și rolul de arbitru
balcanic al micului regat românesc. Cu toate opreliștile jandarmerești, ale
cenzurii i administrației, fluxul ancestral care străbate Carpații în dublu
sens a căpătat la sfarșitul secolului al 19-lea și la inceputul secolului al
20-lea, o intensitate deosebită. Ziarul TRIBUNA din Sibiu , în redacția căreia lucra Cosbuc și
Slavici, a devenit o gazetă națională. Acolo s-a lansat lozinca soarele nostru la Bucuresti rasare.
In 1891, studenții universităților Bucuresti si Iași, ca și
studențimea română care studia în străinătate au alcatuit un MEMORIU prin care
au protestat împotriva silniciilor hungarismului, tipărind și în franceză și
germană.
Studenții unguri au răspuns printr-un alt MEMORIU.
In replică tinerii Transilvăneni, în frunte cu Aurel C.
Popovici, au tipărit în 1892 în română, italiană, franceză și germană o
admirabilă REPLICĂ A JUNIMEI ACADEMICE ROMANE DIN TRANSILVANIA și UNGARIA. Era
o analiză amănunțită a tragediei românilor din imperiul austro-ungar. De aici
s-a născut, tot în 1892, celebrul document analitic adresat împăratului sub
numele de MEMORANDUM. Documentul a fost semnat de comitetul care l-a alcătuit:
dr. Ioan Rațiu - președinte, Gheorghe Pop de Băsești și Eugen Brote - vicepreședinți,
dr. Vasile Lucaciu - secretar general, Septimiu Albini - secretar.
O deputăție din 120 personalități, intelectuali și țărani
au dus documentul la Viena. Impăratul a refuzat să primească deputăția.
Documentul a rămas la Ioan Ratiu care l-a depus la cancelaria imperială.
Frantz Iosif nu a deschis plicul și l-a trimis primului
ministru ungur la Budapesta, contele Szapary. Care nedeschizând nici el plicul
l-a înapoiat lui Ioan Rațiu.
Românii au ținut o Conferință națională în 1893 și au
publicat MEMORANDUM-ul în Tribuna.
Din acel moment a început prigoana jandarmereasca și
judecătorească deslănțuită de guvenul unguresc.
La 31 august 1893, Curtea cu jurați din Cluj a condamnat,
pentru REPLICĂ din 1892, pe Aurel C. Popovici la 4 ani temniță și 1000 de
coroane amendă, iar pe contabilul tipografiei, Nicolae Roman, la 1 an temniță
și 600 coroane amendă. Procurorul a fost Jeszenszky, un ultra șovin. Jeszenszky
a acuzat Comitetul Național Român, răspunzator de MEMORANDUM, de înaltă trădare
și agitație pentru dezmembrarea statului unguresc.
Rolul habsburgilor a fost continuu odios, conform tradiției
care a început cu asasinarea lui Mihai Viteazul și a continuat cu a corifeilor
Horea, Cloșca și Crișan, sau cu asasinarea morală a lui Avram Iancu. La 10
septembrie 1893, aflat la Sebeș, habsburgul le spune mitropolitului Ioan
Metianu si episcopului Mihail Pavel, că: ...n-are cuvinte prin care să
osândească îndeajuns acele primejdioase ațâțări care în unele ținuturi care
țintesc să ademenească poporul pe căi greșite. Miopia politică a habsburgilor a
fost una din cauzele prăbușirii imperiului bicefal.
La 7 mai 1894, la Cluj au început dezbaterile în procesul
memorandiștilor.
Orașul a fost invadat de mase românești venite din Banat , Hateg, sau Maramureș. Au venit ziariști din
Franța, Italia și de peste munți, din România. S-a alcătuit un birou de presă.
Opinia publică europeană a fost în alertă. Procesul era tipic pentru dictatul
absolutismului.
Ministrul Teleszky a interzis transmiterea telegramelor de
presă. Ziariștii sunt obligați să trimită curieri in fiecare zi la Predeal, sau
Viena, cu telegramele respective. Inculpați: 22 de fruntași români. Cu o zi
înainte de începerea procesului, aceștia ii telegrafiază împăratului.
La 23 mai 1894, procurorul Jeszenszky, cu rol de inchizitor
și-a expus rechizitoriul. Fruntașii Partidului Național Român au fost acuzați
de încălcarea legilor, ațâțări la rascoală și trădare de patrie. A sfârșit
rechizitoriul cu cuvintele: ."..interesele înalte ale statului național
maghiar cer ca fapte cu scopuri atât de primejdioase să-și afle răsplata
vrednică".
Declaratia lui Ioan Rațiu, dupa rechizitoriu a fost: "este sub demnitatea
acuzaților să se apere în fața unor învinovățiri absurde".
De fapt doctorul în drept Ioan Rațiu a făcut un
rechizitoriu aspru al hungarismului. Momentul a fost unul dintre cele cruciale
ale istoriei transilvane. El a declarat:"..Ceea ce discutam aici,
domnilor, este însăși existența poporului roman. Existenta unui popor nu se
discută, ci se afirmă". Și a concluzionat prin a exprima esența
hungarismului: ."..Prin
spiritul de intoleranta de rasa, fara seaman in Europa, osandindu-ne, veti izbuti
numai sa dovediti lumii ca maghiarii sunt o nota discordanta in concertul
civilizatiunii".
La 27 mai 1894 S-a pronunțat sentința. Cel mai primejdios,
preotul dr.Vasile Lucaciu, 5 ani temniță; Dr. Ioan Rațiu, 2 ani; Gheorghe Pop
de Basești, 1 an; Demetriu Cornea 3 ani; dr. Daniil P. Barcianu, 2 ani și 6
luni; Nicolae Cristea, viitorul mitropolit și patriarh, 8 luni; Iuliu Coroianu,
2 ani și 8 luni; Patriciu Barbu, 2 luni; dr. Teodor Mihali, 2 ani și 6 luni;
Aurel Suciu, 1 an și 6 luni; Mihail Veliciu, 2 ani; Rubin Patina, 2 ani și 6
luni; Gherasim Domide, 2 ani și 6 luni; Dionisie Roman, 8 luni; Septimiu
Albini, 2 ani și 6 luni. In total 31 de ani și 2 luni, plus cheltuieli
apăsătoare de judecată.
La 16 iunie 1894, ministrul de interne Hieronimy a interzis
activitatea Partidului Național Roman.
Rațiu, Coroianu și Lucaciu au fost întemnițați în dura
închisoare de la Seghedin. Ceilalți la Vat. Alți memorandiști și cațiva
ziariști au luat și ei calea temnițelor. S-a înăsprit teroarea jandarmerească.
Foarte mulți patrioți au luat calea exilului. Cei mai mulți au trecut munții în
România.
Autoritățile au fanatizat masele ungurești care au năvălit
asupra caselor celor intemnițați, pradându-le avutul și dărâmând o parte din
ele.
Consecințe și concluzii:
Reacția românească și europeană la procesul monstruos
intentat de hungarism memorandiștilor a fost una de fond, condamnând procesul
drept un fenomen patologic exacerbat până în zonele aberantului.
In Romania
s-a înființat Liga Culturală cu scopul de a susține mișcarea națională din
Transilvania. Au luat naștere diferite societăți patriotice având același scop.
La 27 noiembrie 1893, ungurii au devastat casa lui Ioan
Rațiu din Turda.
In Senatul României, Dimitrie A. Sturdza a pronunțat un
discurs fără echivoc în legătură cu evenimentele din Transilvania: "Nu trebuie să ne temem să
vorbim de chestiunea românilor din Ungaria; nu trebuie sa ne temem pentru că
dacă ne-am teme și am tăcea în parlamentul român, ce ar mai însemna Romănia
La 25 septembrie 1894, în parlament, acelaș patrioti
exemplar, Dimitrie A Sturdza, ca răspuns la condamnarea memorandistilor a spus:
"...Când însă vom vedea a treia parte din neamul nostru îngenunchiat și
desființat, atunci va intra în noi îndoiala. Indoiala slăbește și slabiciunea e
sfârșitul..." "pericolul de maghiarizare de dincolo de Carpa'i a adus
întreg neamul românesc în grea cumpăn... cum să nu ne ridicăm și noi glasul cu
toată lumea cultă și să zicem: Dreptate pentru cei oprimati! Sa nu mai fie in
Ungaria faradelegea, lege! Sa nu se mai schingiuiasca poporul roman..."
"Aparținand de baștina Europei culte... am fi o mortăciune, dacă am ședea
impasibili".
Academia Română a adresat un apel către toate popoarele
civilizate:
...Academia Româna, cercetatoare a istoriei neamului
românesc, pastrătoare a limbii națiunii românești face un călduros apel la
membrii institutelor de cultură ale intregului neam omenesc, ca să se
intereseze de cauza cea dreapta a românilor din Transilvania și Ungaria...
La 4 iunie 1894 s-a adunat un miting uriaș la Bucuresti.
S-a semnat de catre 423.537 de persoane un manifest-apel adresat opiniei
publice europene: ..".cetățenii României dezvăluie acțiunile de
deznaționalizare a românilor din monarhia austro-ungară, prin legile școlare,
asociațiile cultural-politice,. prin măsurile de maghiarizare a numelor, prin
colonizare și procese de presă".
Liga Culturală a
organizat mitinguri de solidaritate cu memorandiștii la București, Iași, Buzău,
Piatra Neamț, Focșani, Târgoviște, Galați, Pitești, Câmpina, etc.
Nicolae Iorga prin articole în Semănătorul și
conferințe a militat înflăcărat pentru cauza românilor transilvaneni. La Paris,
Roma, Londra, Bruxelles s-au organizat manifestari în favoarea românilor la
care au luat cuvantul politicieni importanti precum W. Ed. Gladstone, Casimir
Perier, Georges Clemenceau, sau oameni de arta ca Emile Zola, Geoge Mistral,
Lecomte de Lisle.
La 26 mai 1894. A. von Monts consul general al Germaniei la
Budapesta a întocmit un rapot către cancelarul Reich-ului german:
"...Oricum ai gandi în problema românilor, procesul ca atare este o mare
greșeală chiar din punctul de vedere maghiar... De remarcat că semnatarii
Memorandum-ului nu sunt în nici un caz oameni de paie, ci delegați aleși pe
baza unei organizații nationale a tuturor comitatelor locuite de români.
Verdictul lovește deci totalitatea neamului..". Van der Steen, ministrul
Belgiei la Viena, catre Ministrul sau de Externe a relatat: "...In
prezent, persecuțiile împotriva românilor nu mai sunt o închipuire, ci o tristă
realitate! Incidentele la procesul de la Cluj au produs o senzație enormă în
România. In străinatate, în presa franceză, italiană și engleză transilvanenii
primesc încurajări care nu s-au manifestat până acum.
Prin brutalitatea procedeelor sale, guvernul maghiar a
provocat o mișcare deosebită de simpatie în favoarea oprimaților și se poate
întrevedea momentul când problema românească va deveni o problemă
europeană!" Tipografia marelui organ popular Tribuna din Sibiu a fost confiscat[ iar publicarea a
cinci foi romane;ti a fost suspendată până la noi ordine."
La 19 septembrie 1895, sub presiunea opiniei publice din
Austria și din Europa, la intervenția diplomatică a României, împaratul Franz
Iosif I a fost nevoit să-i grațieze pe memorandiști.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu