La 30 decembrie 1947, Adunarea Deputaţilor a fost convocată în şedinţă de urgenţă pentru proclamarea Republicii Populare Române. Comuniştii îşi puneau planul în aplicare. De Anul Nou 1948, Regele Mihai a fost forţat să abdice. În calitate de deputat, Ceauşescu a votat proclamarea Republicii.
Marţi, 30 decembrie 1947, ora 19.10. În sala Palatului Patriarhiei, deputaţii comunişti aşteptau cu nerăbdare să înceapă lucrările şedinţei de urgenţă a Parlamentului. Desigur, ştiau pentru ce fuseseră convocaţi. Regele Mihai abdicase, iar Guvernul solicita acum votul parlamentarilor pentru schimbarea formei de guvernământ, din monarhie în republică.
Nicolae Ceauşescu se afla în faţa unui moment important din viaţa sa - Partidul Comunist, pe care-l slujise cu fidelitate încă din adolescenţă, prelua controlul total al României. Şedinţa a fost deschisă de primul ministru dr. Petru Groza. După ce a dat citire actului de abdicare, sala întreagă s-a ridicat în picioare să aplaude momentul „istoric" al abolirii monarhiei. Constituţia din 1923 era abrogată, iar România devenea oficial republică populară.
Ceauşescu se însura, regele abdica
Nicolae Ceauşescu nu a fost direct implicat în „divorţul amiabil" dintre monarhie şi popor. Consoarta sa, Lenuţa Petrescu, era însărcinată şi au decis să se căsătorească. Evenimentul s-a ţinut pe 23 decembrie 1947, la unul dintre oficiile Stării Civile din Capitală. „Amfitrionii" abdicării Regelui Mihai I au fost primul ministru dr. dPetru Groza şi Gheorghiu-Dej. Într-un volum de interviuri publicat după căderea comunismului („Convorbiri cu Mihai I al României", Humanitas, 1992), fostul monarh a prezentat varianta sa asupra împrejurărilor abdicării. Primele semne că Partidul Comunist decisese despărţirea de monarhie au apărut în octombrie 1947.
 |
| Regele Mihai la nunta reginei Elisabeta a marii Britanii - 1947 - dreapta sus spre centru - |
Ceauşescu se însura, regele abdica
Nicolae Ceauşescu nu a fost direct implicat în „divorţul amiabil" dintre monarhie şi popor. Consoarta sa, Lenuţa Petrescu, era însărcinată şi au decis să se căsătorească. Evenimentul s-a ţinut pe 23 decembrie 1947, la unul dintre oficiile Stării Civile din Capitală. „Amfitrionii" abdicării Regelui Mihai I au fost primul ministru dr. dPetru Groza şi Gheorghiu-Dej. Într-un volum de interviuri publicat după căderea comunismului („Convorbiri cu Mihai I al României", Humanitas, 1992), fostul monarh a prezentat varianta sa asupra împrejurărilor abdicării. Primele semne că Partidul Comunist decisese despărţirea de monarhie au apărut în octombrie 1947.
Documentul abdicării regelui a fost reprodus de ziarele epocii
Atunci, Mihai I fusese invitat la căsătoria Reginei Elisabeta a Marii Britanii. Contrar uzanţelor, Petru Groza i-a spus că trebuia să meargă „neapărat" la eveniment, pentru ca nu cumva Europa să creadă că monarhul era ţinut prizonier în România. Sfatul prompt al lui Groza l-a neliniştit oarecum. De obicei, primul ministru se consulta întâi cu reprezentanţii Partidului Comunist atunci când apărea o problemă între Rege şi autorităţi. Desigur, guvernanţii ar fi dorit ca Mihai să nu se mai întoarcă. Însă, surpriză, în noiembrie, acesta l-a anunţat pe Groza nu numai că se întoarce, însă, mai mult, se şi însoară! Premierul i-a răspuns că România nu putea suporta cheltuielile căsătoriei cu prinţesa Ana.
Un gest de forţă
Regele a lăsat problema nunţii în suspensie şi s-a întors în ţară. Crăciunul l-a petrecut la Sinaia. Pe 29 decembrie, în timp ce se pregătea să redacteze mesajul Tronului de Anul Nou, a fost anunţat că dr. Petru Groza l-a chemat la Bucureşti, pentru a discuta o „problemă de familie". Crezând că era vorba de nunta sa, Regele s-a întors în Capitală. A doua zi, la Palatul Elisabeta s-a prezentat dr. Petru Groza.
Era însoţit de Gheorghe
Gheorghiu-Dej, şeful Partidului Comunist. De obicei, relaţiile dintre Guvern şi Rege se făceau prin intermediul primului ministru, astfel că Mihai a fost surprins de prezenţa „tovarăşului Ghiţă". Discuţia este redată de Rege în volumul de interviuri amintit: „Am venit să discutăm despre un divorţ amiabil (i-a spus Groza, n.r.). Noi (Regele şi Regina-mama Elena, n.r.) n-am înţeles ce vrea să zică. «Despre ce divorţ e vorba?», l-am întrebat. Atunci, Groza a început să se încurce într-un şir lung de explicaţii, că momentul politic e foarte grav, că marile puteri aşteaptă, că nu mai e nevoie de monarhie, că monarhia împiedică democratizarea şi modernizarea ţării... După ce-a încetat încâlcita lui explicaţie, mi-a întins o hârtie. Am luat-o şi am citit-o la repezeală. Când am înţeles despre ce este vorba, am protestat, cu atât mai mult cu cât mi se cerea acordul pe loc".
Regele susţine că apoi a solicitat să se consulte cu apropiaţii lui. A aflat că telefoanele fuseseră tăiate. Mai mult, garda Palatului a fost arestată şi înlocuită cu soldaţi din alte regimente. Regele susţine în interviul amintit că decizia abdicării a fost urgentată de şantajul la care au recurs Groza şi Dej: „Mi-au comunicat că, tergiversându-se semnarea actului (abdicării, n.r.), locuitorii Bucureştiului îşi vor da seama că aici se întâmplă ceva deosebit, iar ei, membrii Guvernului adică şi comuniştii, vor fi nevoiţi, pentru a contracara orice formă de opoziţie, să execute peste o mie de studenţi dintre cei care fuseseră arestaţi".
Cine erau aceşti o mie de studenţi este o enigmă nedezlegată a istoriei până în prezent. Regele pretinde că fuseseră arestaţi cu diverse ocazii începând cu 1944. Însă documentele de arhivă infirmă că un număr atât de mare de studenţi s-ar fi aflat în detenţie. Abia după 15 mai 1948 au început arestările în masă în rândul legionarilor, studenţi în număr mare, într-adevăr. Cu excepţia mărturiei Regelui, nu dispunem de alte informaţii detaliate referitoare la împrejurările în care s-a realizat „divorţul" cu monarhia.
Un gest de forţă
Regele a lăsat problema nunţii în suspensie şi s-a întors în ţară. Crăciunul l-a petrecut la Sinaia. Pe 29 decembrie, în timp ce se pregătea să redacteze mesajul Tronului de Anul Nou, a fost anunţat că dr. Petru Groza l-a chemat la Bucureşti, pentru a discuta o „problemă de familie". Crezând că era vorba de nunta sa, Regele s-a întors în Capitală. A doua zi, la Palatul Elisabeta s-a prezentat dr. Petru Groza.
Era însoţit de Gheorghe
Gheorghiu-Dej, şeful Partidului Comunist. De obicei, relaţiile dintre Guvern şi Rege se făceau prin intermediul primului ministru, astfel că Mihai a fost surprins de prezenţa „tovarăşului Ghiţă". Discuţia este redată de Rege în volumul de interviuri amintit: „Am venit să discutăm despre un divorţ amiabil (i-a spus Groza, n.r.). Noi (Regele şi Regina-mama Elena, n.r.) n-am înţeles ce vrea să zică. «Despre ce divorţ e vorba?», l-am întrebat. Atunci, Groza a început să se încurce într-un şir lung de explicaţii, că momentul politic e foarte grav, că marile puteri aşteaptă, că nu mai e nevoie de monarhie, că monarhia împiedică democratizarea şi modernizarea ţării... După ce-a încetat încâlcita lui explicaţie, mi-a întins o hârtie. Am luat-o şi am citit-o la repezeală. Când am înţeles despre ce este vorba, am protestat, cu atât mai mult cu cât mi se cerea acordul pe loc".
Regele susţine că apoi a solicitat să se consulte cu apropiaţii lui. A aflat că telefoanele fuseseră tăiate. Mai mult, garda Palatului a fost arestată şi înlocuită cu soldaţi din alte regimente. Regele susţine în interviul amintit că decizia abdicării a fost urgentată de şantajul la care au recurs Groza şi Dej: „Mi-au comunicat că, tergiversându-se semnarea actului (abdicării, n.r.), locuitorii Bucureştiului îşi vor da seama că aici se întâmplă ceva deosebit, iar ei, membrii Guvernului adică şi comuniştii, vor fi nevoiţi, pentru a contracara orice formă de opoziţie, să execute peste o mie de studenţi dintre cei care fuseseră arestaţi".
Cine erau aceşti o mie de studenţi este o enigmă nedezlegată a istoriei până în prezent. Regele pretinde că fuseseră arestaţi cu diverse ocazii începând cu 1944. Însă documentele de arhivă infirmă că un număr atât de mare de studenţi s-ar fi aflat în detenţie. Abia după 15 mai 1948 au început arestările în masă în rândul legionarilor, studenţi în număr mare, într-adevăr. Cu excepţia mărturiei Regelui, nu dispunem de alte informaţii detaliate referitoare la împrejurările în care s-a realizat „divorţul" cu monarhia.
In orice caz, din arhivele sovietice reiese că planul abdicării fusese socotit sub nivelul treburilor de care Stalin se ocupa personal.
Reiese că regele s-ar fi putut opune abdicării. „Ţarul roşu" al Kremlinului s-a interesat totuşi de ce se întâmplase, cu ocazia vizitei la Moscova a unei delegaţii guvernamentale de la Bucureşti, la începutul lunii februarie 1948.
Stalin l-a întrebat pe dr. Petru Groza, conform stenogramei, cum s-a desfăşurat abdicarea Regelui Mihai. Intrebase, printre altele, dacă monarhul plecase definitiv ori se reîntoarce; îşi vânduse sau nu proprietăţile sale; dacă luase cu el în străinătate ordinul sovietic „Victoria" cu care-l decorase. „Să dea Dumnezeu fiecăruia un astfel de rege!" l-ar fi lăudat Stalin pe ex-monarhul României, satisfăcut de răspunsurile lui Groza. Mihai I nu a plecat în fugă din România. Guvernul i-a dat răgaz câteva zile ca să-şi pregătească exilul, părăsind ţara în seara de 3 ianuarie.
 |
| Inainte de întoarcerea armelor |
 |
| Prestanţa regelui Mihai I-ul avea de suferir In foto aprinde ţigsrea de la generalul rus Susaikov |
Stalin l-a întrebat pe dr. Petru Groza, conform stenogramei, cum s-a desfăşurat abdicarea Regelui Mihai. Intrebase, printre altele, dacă monarhul plecase definitiv ori se reîntoarce; îşi vânduse sau nu proprietăţile sale; dacă luase cu el în străinătate ordinul sovietic „Victoria" cu care-l decorase. „Să dea Dumnezeu fiecăruia un astfel de rege!" l-ar fi lăudat Stalin pe ex-monarhul României, satisfăcut de răspunsurile lui Groza. Mihai I nu a plecat în fugă din România. Guvernul i-a dat răgaz câteva zile ca să-şi pregătească exilul, părăsind ţara în seara de 3 ianuarie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu