PETRU GROZA - BURGHEZUL ROŞU

Un personaj de tristă amintire pe drumul spre comunism

Petru Groza s-a născut la 7 decembrie 1884, în comuna Băcia, judeţul Hunedoara, în familia preotului ortodox Adam Groza. A făcut clasele primare în localitatea natală - Coştei şi la Lugoj, după care a fost înscris la Colegiul Maghiar Reformat din Orăştie. In 1903 a plecat la Budapesta, capitala Imperiului Austro-Ungar, din care Transilvania făcea parte la acel moment. S-a înscris la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice. După patru ani, hunedoreanul a obţinut titlul de doctor în Drept al universităţii budapestane. La întoarcerea acasă, Groza şi-a practicat meseria de avocat, la Lugoj şi Deva. Din punct de vedere politic s-a alăturat Partidului Naţional Român, formaţiunea românilor din Transilvania austro-ungară. A fost unul dintre cei mai bogaţi oameni ai vremii.

De două ori ministru

Groza a fost dezamăgit de opţiunea fruntaşilor transilvăneni, pe care-i suspectase în decembrie 1918 că vor să întârzie unirea administrativă a Transilvaniei cu România. S-a înscris în 1920 în Partidul Poporului, întemeiat de generalul Alexandru Averescu. Generalul a câştigat alegerile, iar Petru Groza a fost numit ministru al Naţionalităţilor Conlocuitoare. Era cel mai tânăr membru al guvernului. Între 1922 şi 1926, Groza a fost ales deputat din partea Partidului Poporului, în opoziţie faţă de Partidul Naţional Liberal aflat la guvernare.


Regele Midaio I-ul şi Dr. Petru Groza - Prim-ministru



La jumătatea deceniului trei, Averescu ajunge din nou la putere. Hunedoreanul a primit portofoliul Lucrărilor Publice. Manevrele lui Ionel Brătianu, care îl aduseseră la guvernare, acţionează din nou, în sens invers, şi Partidul Poporului a trecut din nou în opoziţie. Dezamăgit de lumea politică bucureşteană, Groza a plecat la Deva, în 1927. A fost o perioadă în care şi-a consolidat averea, simultan citind şi meditând la „decadenţa lumii burgheze". În 1931 s-a întâlnit pentru prima dată cu doctrina comunistă. I s-a părut că a găsit ceea ce căuta. Doi ani mai târziu s-a aşezat în fruntea organizaţiei de anvergură locală numită Frontul Plugarilor, al cărei preşedinte a devenit. Episodul care l-a consacrat pe Groza ca „democrat antinazist" şi „prieten al Uniunii Sovietice" se află plasat la finele anului 1943.

Antinazist

Atunci, Remus Koffler (membru al Secretariatului PCdR condus de Ştefan Foriş) ajunsese la stabilirea unor contacte de colaborare şi sprijin financiar cu formaţiuni fără prea mare importanţă politică - Frontul Plugarilor şi Uniunea Patriotică. La 15 decembrie 1943, în casa locuită de soţii Etta şi Paul Wexler din Str. Crângului nr. 15 (actualul cartier Primăverii), a fost descoperită de agenţii Siguranţei „arhiva partidului". Cu o zi înainte, Koffler avusese în acel loc o şedinţă cu „tehnicii" PCdR, casa servind şi ca ascunzătoare pentru documentele de partid.


Regele Mihai I-ul şi Petru Groza după alegerile falsficate din 1946



Printre ele erau şi acele hârtii atestând colaborarea PCdR cu alte formaţiuni care au dus la identificarea şi arestarea lui Petru Groza, a avocatului Mihai Magheru şi a profesorului Vlădescu-Răcoasa (alţi susţinători comunişti de „familie bună"). Groza a fost interogat de comisarul Tănăsescu şi inspectorul Taflaru. Anchetatorii îi prezintă ca dovezi „o cutie de lemn lustruită în care se afla un dosar voluminos" cu „procese-verbale scrise mărunt, cu vorbe cifrate, adevărate hieroglife" la care sunt anexate foi din ziarul „România liberă". I se cere insistent să recunoască literele „G" şi „Fr. P." din procesele-verbale ca fiind iniţialele numelui Groza, şi respectiv Frontul Plugarilor.


Statuile lui Lenin şi Petru Groza după 1989



Petru Groza a ţinut însă anchetatorilor o tiradă care, după spusele lui, i-a impresionat până într-atât încât l-au eliberat. A doua zi după Crăciun va fi însă adus de la Deva la Bucureşti. După o confruntare cu femeia care-l condusese la casa conspirativă unde se făcuse înţelegerea cu comuniştii (identificată de agenţii Siguranţei ca fiind Ernestina Lichtig-Rosen) a fost închis la Malmaison.


Petru Groza de la burghez cu joben la proletar


Viaţa de închisoare nu-l deprimă şi nici nu-l plictiseşte. Se întâlneşte în voie cu ceilalţi membri arestaţi ai „conspiraţiei" şi cu fruntaşii Frontului Plugarilor, Miron Belea şi Gheorghe Micle. Alte personaje interesante, aflate în închisoare, sunt membrii „Misiunii Autonomus", paraşutate de englezi pentru a lua legătura cu Maniu şi a-l convinge să acţioneze de partea Aliaţilor. A fost eliberat cu ajutorul Lucreţiei Barbul, soţia unuia dintre apropiaţii mareşalului Antonescu.

Imagine bună în faţa lui Stalin

A fost chemat la Bucureşti în preajma pregătirii evenimentelor de la 23 August 1944, însă a refuzat. Abia în septembrie 1944 s-a decis să-şi părăsească reşedinţa din Deva. A revenit în Capitală, după unii cu o maşina a industriaşului Auschnitt, trimisă de comunişti, după alţii cu o limuzină a Regelui.

In martie 1945, Groza a fost numit prim-ministru al Guvernului. A rămas în fruntea Executivului până în iunie 1952. Longevitatea lui s-a datorat faptului că n-a supărat pe nimeni, fiind un veritabil „tovarăş de drum" al comuniştilor. Însuşi Stalin îl plăcea. În epocă se spunea că îi câştigase simpatia „Tătucului" de la Moscova deoarece era un timp jovial, mereu pus pe glume şi binedispus.