CRAIOVA - CANALIZAREA ŞI SALUBRITATEA

In sec. al 19-lea Craiova atinsese un grad neînchipuit de insalubritate, în concordanţă cu tabloul stagnant al civilizaţiei balcanice de sub stăpânirea turcă. Văile pâraielor, mlaştinile înconjurătoare, străzile nepavate reprezentau numai focare de infecţie şi de colmatare cu gunoaie greu mirositoare.

Locuitorii şi administraţia simţeau că se apropiase ceasul din urmă pentru ieşirea din mizeria seculară.

Nicolae Romanescu a fost şi în acest caz personalitatea publică care s-a zbătut pentru luarea unor măsuri drastice şi grabnice de salubrizare şi de creare a unui sistem moderne de canalizare.

Un împrumut al primăriei, din 1886, fusese destinat unor prime reforme de infrastructură. In acel ultim deceniu al sec. al 19-lea s-a realizat prima lucrare mare de igienizare a oraşului. S-a trecut la desecarea bălţilor Craioviţa şi Geanoglu. A fost creat un canal de scurgere a apelor mlăştinoase, focar de infecţii, canal care pornea din balta Craioviţa, traversa următoarele bălţi şi terenuri mlăştinoase din partea de apus a oraşului până spre Balta Verde. Tot în acel deceniu s-a realizat canalizarea şi acoperirea cu stradă a văilor Episcopiei (Valea lui Opincă – actuala Calea Bucureştilor), a Văii Vlăicii şi a Văii Orbeţilor (valea actualei străzi Ştefan cel Mare – fosta str. Rahovei).

Canalul de desecare a bălţilor deşi avea o pantă mică şi asigura o scurgere lentă a asigurat redarea în agricultură a trei sferturi din terenul mlăştinos.

Prin canalizarea văilor amintite s-a conturat un canal colector ce străbătea oraşul dinspre nord-est spre sud-vest până în zona „celor şapte fântâni“ de la apus de dealul bisericii Sf. Dumitru.

Apele colectate de pe Valea Orbeţilor şi Valea lui Opincă se uneau în Valea Vlăicii, apoi parcurgeau o mică distanţă pe actuala str. Brestei şi coteau spre sud pe traseul străzii 1 Mai (fostă 7 Noiembrie sub regimul comunist). Apoi canalizarea trecea la apus de biserica Madona Dudu şi se stingea în părţile mai joase de sub dealul bisericii Sf. Dumitru.

- In 1901 s-a reluat cu fermitate programul din 1898 de desecare definitivă şi completă a bălţilor şi de împădurire a locurilor mlăştinoase. Canalul lung de 8 km pentru scurgerea apelor mlaştinilor, în Jiu „un simplu şanţ primitiv“ începuse a se colmata şi a nu-şi mai face serviciul.

La fel de urgentă era şi lucrarea de modernizare şi prelungire până la Jiu a canalului pârâului Tabaci. Valea aceea era plină de noroi organic şi de rămăşiţele pieilor de la tăbăcării.

Apele de la balta de lângă biserica Harşu şi a pârâului ei de scurgere fusese dirijat în canalul de pe Valea Orbeţilor (str. Ştefan cel Mare).

Un factor grav de poluare îl constituia şi târgul amplasat încă în mijlocul oraşului. Lipsa pavajului în sectorul oborului de vite (actuala piaţă centrală) cerea ca dejecţiile să fie îndepărtate printr-un sistem de canale.

In lipsa fondurilor de a începe lucrări de canalizare centralizate, conform proiectului deja întocmit de W.H. Lindley, în 1903, a fost adoptat un regulament de salubritate nou, asigurându-se ridicarea ritmică a gunoiului şi apelor menajere. S-a introdus o taxă unitară şi abonamente obligatorii pentru Zonele I-a şi a II-a. Locuitorii au fost invitaţi să amenajeze gropi cimentate sau să depoziteze apele menajere în butoaie. In 1905 au fost mărite taxele, dar a trebuit să se revină la cele vechi în 1908, datorită opoziţiei populare.

Intre măsurile de salubrizare din anii 1901-1904 s-au înscris: campania de pavare a străzilor, construirea canalului de scurgere a apelor de la Spitalul Militar în Valea Roşie şi rectificarea canalului din Parcul Bibescu. Concomitent s-a realizat plantarea de arbori pe bulevardele de Centură şi al Convenţiunii (spre lunca Jiului).

S-a încheiat un contract cu firma Herman Lux & Moor Blum din Timişoara de concesionare pe 12 ani în valoare ce 70.000 lei anual, pentru salubrizarea oraşului. Contractul prevedea măturarea zilnică a 34 de străzi, de două ori pe săptămână a altor 28, stropirea în sezonul 1 aprilie – 1 octombrie de 6 ori pe săptămână a străzii Unirii, de 5 ori a străzii Bechet, de 3 ori a altor 11 străzi, de 2 ori a 12 străzi şi odată a 7 străzi.

Preocupat continuu de canalizare Nicolae Romanescu a pledat la 29 aprilie 1904 pentru începerea imediată a lucrărilor pe segmentul de canal de pe str. Unirii, începând din dreptul str. Madona Dudu până la pârâul Tabaci.

Reales primar în 1914, Nicolae Romanescu a impus realizarea imediată a proiectului şi demararea lucrărilor de canalizare conform celor concepute W.H. Lindley. S-a aprobat o primă etapă pentru 25 de km de canalizare, în funcţie de resursele băneşti.

La mijlocul lui 1916, primarul aprecia că „lucrările pentru canalizarea oraşului sunt foarte avansate, sunt înfiinţate nouă şantiere şi în curs de înfiinţare încă două“.

Războiul şi ocupaţia germană a întrerupt lucrările, fiind continuate după încheierea păcii. Canalizarea a constituit unul din principalele dotări de civilizaţie de care a beneficiat Craiova încă din primele decenii ale sec. al 20-lea. Aşa cum prevăzuse şi se exprimase Nicolae Romanescu, aceasta urma a fi lucrarea a cel puţin unei „generaţii“. Canalizarea Craiovei a fost terminată în linii mari pe timpul regimului comunist ea necuprinzând noile străduţe şi uliţe mărginaşe cu care oraşul se întindea continuu.