ROMÂNIA - Primul Război Mondial – Budapesta cucerită prin iniţiativa îndrăzneaţă a colonelului Rusescu BBB - X

              La data de 2 august 1919, Brigada a 4-a de roşiori, comandată de colonelului Rusescu ocupase Albertisa, tăind retragerea grosului trupelor ungare spre Budapesta. Pe şoseaua dintre Cegled şi Albertisa trupele bolşevice ungare au trecut fără împotrivire la dezarmarea totală, lăsând în mâinile românilor tot armamentul, cu tunuri şi autocamioane.

                Brigada a 4-a roşiori era ataşată Diviziei a 6-a, care forma flancgarda stângă a trupelor ce înaintau spre Budapesta. Un ordin a sosit la brigadă în ziua de 3 august 1919. Acela cerea generalului Rusescu să se deplaseze spre sud, în direcţia Kecskemet pentru a participa la încercuirea grupului inamic de la sud. Acel ordin nu a convenit colonelului Rusescu, deoarece brigada sa a 4-a de roşiori, se afla în poziţia cea mai avansată a frontului ce înainta spre Budapesta, la numai câteva ore de marş al cavaleriei. Din informaţii în faţa sa nu se mai afla nici o forță armată care să apere capitala ungară. Sosirea unei delegaţii italiene în ajun, purtătoare a cererii colonelului italian Romanelli, de a se sista înaintarea spre Budapesta constituia pentru generalul român un indiciu sigur al situaţiei ei. In acele condiţii ocuparea Budapestei se preconiza drept o operaţie sigură.

               Dacă s-ar fi amânat cucerirea Budapestei puteau surveni cine ştie ce urzeli politice, iar pe deasupra Rusescu a gândit că ar fi fost păcat să nu intre cel dintâi în capitala duşmană. Colonelul şi-a zis singur: „Budapesta face să rişti o pedeapsă pentru neexecutare de ordin“. Aşa cum cu trei secole în urmă, în faţa zidurilor Parisului, Henric al IV-lea exclamase: „Parisul valorează o liturghie“.

           Conştiinţa de militar l-a determinat să nu încalce ordinul în totalitate. Rusescu a trimis spre Kecskemet numai Regimentul 2 cu cinci escadroane, iar trei escadroane ale Regimentului 6 le-a luat cu sine. In fruntea a numai 400 de cavalerişti, însoţiţi de două tunuri şi două grupe de mitraliere, colonelul Rusescu era frământat de decizia luată dar şi de gândul că ar fi păcat să renunţe de a intra primul în Budapesta, capitala duşmană, pe care o avea în palmă. Ambiţia de războinic îl îndemna cu foc de a nu lăsa altora această glorie.

          In fruntea trupei de cavalerişti pe care o păstrase a pornit în galopul cel mare spre Budapesta. Pe parcurs l-a întâmpinat o delegaţie a noului guvern ungar, care a încercat să-l oprească spre a parlamenta. Dar Rusescu, grăbit, nu avea timp de tratative aşa că expediat de unguri spre Tisa, la Cartierul General român.

           Şi-a plasat mica artilerie cu bătaie asupra Budapestei şi a plecat singur în oraş spre a trata cu guvernul. Ajuns la Palatul Consiliului de Miniştri s-a încercat asupra lui o intimidare, atrăgându-i-se atenţia că în cazărmile capitalei se aflau trei regimente ungureşti cu 7.000 de oameni, iar oraşul era plin de locuitori civili înarmaţi, grupări bolşevice de muncitori rămase după fuga lui Bela Kun. Acele grupări se aflau sub stăpânirea şi ordinele guvernului şi nici nu ar putea fi stăpânite de micul detaşament al generalului Rusescu. Acesta nu a dat înapoi şi a jucat îndrăzneţ. A scos ceasul de la veston şi a anunţat tăios că dacă după o oră tratativele nu se sfârşeau, „artileria sa“ va începe bombardarea oraşului conform cu ordinul pe care îl lăsase.

               Imediat guvernul ungar a cedat. Ordinul lui Rusescu a plecat telefonic către cavaleriştii săi care au dat pinteni cailor astfel că la 8 seara, au intrat în capitală şi au descălecat în curtea cazărmii de husari „Arhiducele Josef“. Pe parcursul nopţii cele 12 mitraliere ale lui Rusescu, din Regimentul 6 roşiori au stat cu ţevile îndreptate spre cazarma de peste drum, în care regimentul ungar era în fierbere, dar liniştea s-a păstrat.

                A doua zi guvernul ungar a insistat în zadar pe lângă generalul Rusescu să părăsească oraşul. In plus o delegaţie franco-ungară, sosită de la Viena adresa generalului român aceeaşi rugăminte, dar, în particular delegatul francez l-a sfătuit să nu ţină seama de nici o propunere şi să grăbească ocuparea Budapestei. In acelaşi timp, grosul trupelor române înainta în marşuri forţate şi în goana căruţelor spre capitala duşmană. După amiaza zilei avea să aducă Divizia 1 de vânători la bariera oraşului. La orele şase seara trupele Diviziei 1 vânători ocupau capitala ungară în punctele ei cheie. De-a lungul marelui bulevard Andrassy treceau coloanele lungi ale batalioanelor române cavaleria şi artileria. In inima oraşului generalul comandant al trupelor din Transilvania a primit defilarea mândră a trupelor hârşite în lupte de la Nistru până la Tisa şi mai departe.

            Campania română împotriva Ungariei se sfârşeşte. Ea începuse la 20 noiembrie 1918 odată cu trecerea Carpaţilor Răsăriteni din Moldova în Transilvania şi se sfârşise la 3 august 1919 odată cu cucerirea Budapestei şi a unor întinse teritorii până dincolo de Gyor şi de pe malurile Balatonului. In aproape nouă luni procesul istoric milenar cu ungurii fusese lichidat.

Campania ne-a costat pierderi dureroase, dar minore în raport cu ale inamicului. Au fost pierduţi un total de 188 de ofiţeri şi 11.479 de soldaţi, din care 69 de ofiţeri şi 3.601 soldaţi morţi.