PRINŢUL CAROL - O RUŞINE PENTRU DINASTIA ROMÂNĂ ŞI ONOAREA MILITARĂ BBB

In septembrie 1918, Prinţul Carol dispare de la regimentul de vînători de munte încazarmat la Tîrgu Neamţ. Insoţit de un prieten de încredere, a trecut peste  Nistru în Ucraina. Acolo s-a folosit de protecţia unor ofiţeri austrieci, continuându-şi drumul pâna la Odessa, unde s-a căsătorit cu Ioana Zizi Lambrino.

“Ofiţerii puterilor centrale erau prezenţi. Autorităţile inamice erau încîntate că Dinastia care le-a declarat război primea o atare lovitură.” consemna I.Gh.Duca. Prinţul Carol a trimits o telegramă  obraznică regelui Ferdinand: “ Eu am luat în căsătorie pe Zizi Lambrino. Răspundeţi dacă pot să mă întorc cu ea sau trebuie să continui drumul către Franţa". Carol. ”Prințul Carol mai amenințase că se va duce pe frontul de vest să lupte acolo, dar nimeni nu legase acest zvon de flirtul dintre prinţ şi Ioana Zizi Lambrino, o tînără din anturajul reginei Maria, cu care fusese văzut uneori în împrejurimile Iaşilor, sau în saloanele mondene. Tatăl ei era general în armata română. Prinţul Carol era frivol şi afemeiat, astfel că nu era de mirare că renunţa prea uşor la tron, pentru a se dedica iubitei lui. Episodul era agravat de faptul că Odesa se afla pe teritoriu inamic, sub ocupaţia Puterilor Centrale. Carol s-a făcut, astfel, vinovat de dezertare şi trădare, cu circumstanţe agravante; ţara lui se gasea în război.

Fuga prinţului Carol a luat prin surprindere familia regală. Faptul a facut senzație. Ziarele, mai ales cele germane, relatau faptul cu multe amănunte. Pe lîngă dezertare, mai rămînea un alt fapt: realiza o căsătorie morganatică care îl decădea pe Carol din calitatea de moştenitor al tronului.

Argetoianu în Memorii nota : “ Vâlva a fost enormă căci Prinţul, în care toţi ne pusesem încrederea pentru viitor, intrase pentru prima dată în gura lumii, dîndu-ne o mare decepţie .” La Iaşi s-a ţinut un Sfat. Regele s-a consultat cu primul ministru Alexandru Marghiloman, cu Ionel I.C. Bratianu, Alexandru Averescu și Barbu Ştirbey. Unii sunt pentru o pedeapsă aspră: dezmoştenirea lui Carol şi trimiterea lui în faţa tribunalului militar pentru dezertare. Alţii pentru o soluţie blândă. Regina Maria, mai ales, îşi apără copilul cu energie. Probabil că spiritul lui de aventuri amoroase se moştenea de la ea. S-a hotărât trimiterea unor emisari la Odesa pentru a-l aduce cu orioce preţ înapoi pe fugarul regal.

Prinţul moştenitor era major, om de 25 de ani şi se însurase cu româncă, fapt interzis de lege. Carol era obligat de regulamentele casei regale să ia în căsătorie o femeie dintr-o familie regală străină. Ferdinand în 1892, îndrăgostit de Elena Vacarescu, la cererea lui Carol 1, a renunţat la ideea de a se căsători cu Elena Văcărescu. Prinţul Carol, într-un alt climat, cu altă educaţie decît Ferdinand, a preferat să părăsească armata în timp de război pentru a se căsători ce cea pe care o iubea, Ioana - Zizi Lambrino. Se cunoşteau din copilarie. Zizi Lambrino era legată de curtea regală pe care o frecventa. Mai ales în perioada refugiului la Iaşi, Zizi Lambrino s-a aflat şi mai mult în apropierea reginei Maria şi a prinţului Carol.

La insistenţele trimişilor lui Ferdinand, prinţul Carol s-a întors la Iaşi. La graniţă a fost aşteptat de regina Maria, cu care a avut discuţii încordate, pline de reproşuri, lacrimi şi promisiuni. Carol a acceptat în prima instanţă să renunţe la căsătorie. Criza dinastică părea depăşită. Carol a fost separat de Zizi Lambrino. Orice întîlnire le era interzisă. Zizi a fost expediată în judeţul Botoşani unde familia ei avea o moşie. Prinţul Carol a fost surghiunit la mănăstirea Secu Horaiţa din Carpatii orientali, lîngă Bicaz. In ianuarie 1919 căsătoria a fost anulată, pe motiv că s-a făcut fără aprobarea regelui, şeful casei regale, cum cerea Constituţia.

Familia regală s-a întrs la Bucureşti odată cu retragerea trupelor de ocupaţie, la 12 decembrie 1918. Carol a participat la ceremonii, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplt, dar a continuat s-o vadă, în ascuns, pe Zizi Lambrino. Este trimis ca pedeapsă pe malul Dunării în satul Mănăstirea. Trimite scrisori de dragoste spre Zizi Lambrino, şi ameninţă cu evadarea şi cu sinuciderea. A fost trimis în surghiun mai departe de Bucureşti, la garnizoana Bistriţa. Carol vrea sa se împace cu Zizi şi pentru că ea aşteapta un copil. La 1 august 1919, Carol i-a trimis o scrisoare prin care recunoaştea că era tatăl copilului. Deşi a acceptat desfacerea căsătoriei, el a revenit şi a trimis o scrisoare regelui Ferdinand de renunţare la tron.

Ca replică, a fost trimis pe frontul de pe Tisa pentru a reflecta la decizia sa. Guvernul şi regele nu au recunoscut renunţarea la tron. Un comunicat oficial a contestat autenticitatea scrisorii, afirmându-se că renunţarea la tron survine numai după recunoaşterea actului de către rege şi Guvern. Carol a revenit cu o scrisoare către Brătianu, Prim ministru la aceea dată, în care a insistat că renunţarea la tron rămînea irevocabilă. A simulat chiar şi o tentativă de sinucidere la Palatul Cotroceni, împuşcîndu-se în picior.

Copilul lui Carol şi Zizi Lambrino s-a născut la 8 ianuarie 1920, primind numele Mircea Lambrino. Carol a devenit tată într-o căsătorie morganatică, aşa că lucrurile au luat o intorsătură gravă şi total nedorită pentru statutul prinţului moştenitor. Regele Ferdinand şi regina Maria au hotărât să îl trimită într-o călătorie în jurul lumii. Şase săptămîni după naşterea copilului, la 20 februarie, prinţul Carol a pleacat din portul Constanţa, pe traseul Constantinopol, Atena, Alexandria, canalul de Suez, Bombay, Colombo, Calcutta, Rangoon, Hong Kong, Şanghai, Kyoto, Hawai, San Francisco, Chicago, New York, Londra. Paris.  Stratagema a avut efect. Intr-o scrisoare către Zizi Lambrino, Carol a anunţat că legătura lor a încetat. "Am întors o nouă pagină” o anunţa el. Socoteala reginei Maria, că depărtarea i-o va scoate din inimă, s-a adeverit. Intors în Europa după ce ocolise pămîntul, la Lucerna, Carol a întîlnit-o pe prinţesa Elena a Greciei. Se pare că a fost vorba de dragoste la prima vedere. Tinerii s-au plăcut şi căsătoria a avut loc la Atena pe 10 martie 1921, la o săptămînă după căsătoria Elisabetei, alt copil al reginei Maria, cu George al Greciei, fratele Elenei. Amîndouă căsătoriile s-au desfăşurat în prezenţa reginei Maria. Slujba a avut loc cu fast la Catedrala patriarhală.

In mai, perechea s-a întors în România pe mare. Primirea la Bucureşti a fost entuziastă. Mulţimea a uitat de criza dinastică, iar Carol părea hotărât să recîştige simpatia poporului. Elena avea 25 de ani, iar Carol 28. Cei doi au ales să locuiască la Sinaia, în vila Foişor, în apropierea Peleşului. Au preferat să stea departe de larma capitalei. Regina Maria îi vizita uneori dîndu-le sfaturi. Mai ales Elenei, care era însărcinată. Carol îşi petrecea timpul ca şi în trecut printre militari, la regimentul de vînători de munte din Sinaia. Uneori cei doi ieşeau să se plimbe cu automobilul prinţului Carol, care e un şofer pasionat.

Elena a născut la 25 octombrie 1921 un băiat, căruia i s-a dat numele Mihai. In decembrie, Carol şi soţia lui au revrnit la Bucureşti şi s-au instalat într-un palat pe şoseaua Kiseleff. La scurt timp, după botezul lui Mihai, Elena a pleacat la Atena, îngrijorată de sănătatea tatălui ei, şi pentru a-l înfăţisa familiei sale pe Mihai, nepotul regelui Constantin. Acolo a rămas patru luni. A revenit la Bucureşti în aprilie 1922 şi a participat la încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria la Alba Iulia.
Apoi a pleacat din nou să-şi întîlnească tatăl în Italia. A revenit la Bucuresti, dar, se pare că, despărţirea dintre Carol şi Elena a fost prea lungă. Răceala s-a înstalat între cei doi. Ajunsă la Bucureşti, Elena a constatat repede că prinţul Carol avea o altă viaţă lui. Nu a avut altceva de făcut decît să accepte situaţia şi să-şi îndeplinească obligaţiile protocolare. Dar relaţia dintre ei s-a rupt.

In 1922, cei doi au călătorit pe Dunăre pînă la Belgrad, unde a avut loc căsătoria prinţesei Maria, sora lui Carol, cu regele Alexandru al Iugoslaviei.
Principala preocupare a reginei Elena a rămas educaţia lui Mihai, viitorul rege al României. Copilul era şi singura punte de legătură cu viciosul Carol. Pe alte teme cei doi nu mai comunicau. Elena practic era părăsită la Bucureşti. Carol a început o altă aventură, care îi va marca viaţa, legătura scandaloasă cu Elena Lupescu, soţia unui ofiţer. Ziarele au observat ce se întîmpla şi au început să scrie despre subiect, mai ales cele străine. Insistenţele lui Ferdinand, ale reginei Maria, ale reginei Sofia, au rămas fără rezultat. Cei doi, Elena si Carol nu s-au putut reconcilia.

Cum a rămas cu Zizi Lambrino ? Printr-un aranjament cu Guvernul, Zizi Lambrino a primit o pensie de 100.000 lei/anual, cu condiţia să părăsească ţara împreună cu copilul. S-a stabilit lingă Paris, la Neully, într-o vilă cumpărată de statul român. Ea trebuia să restituie corespondenţa cu Carol pentru alţi 100.000 lei. Adevărul este că deşi a primit banii, nu a predat toate scrisorile. In 1926, la doi ani după ce se pronunţase divorţul lui Carol de regina Elena, Ioana- Zizi Lambrino a intentat un proces pentru pensie alimentară fostului ei soţ. A fost primul dintr-un şir lung de procese. Ioana Zizi Lambrino a adus drept probe scrisorile trimise ei de Carol, în care acesta recunoştea copilul, pe Mircea Grigore, născut la 8 august 1920. A fost un copil ilegitim, născut in afara căsătoriei. Presa a înşfăcat acest subiect şi l-a desfăşurat pe multe pagini, vreme de ani de zile, la Paris, ca şi la Londra şi Roma şi bineînţeles la Bucureşti. De întîlnit, însă, cei doi nu s-au mai întîlnit niciodată. Zizi Lambrino a murit la Paris în 1953. După o săptămînă a murit şi Carol, în exil, în Portugalia, la Estoril.