MARTHA BIBESCU - POVESTE DE RĂZBOI BBB X

           In toamna târzie a anului 1916, Guvernul britanic, de comun acord cu autoritatile romane, a decis distrugerea puţurilor petroliere din Valea Prahovei, pentru a nu cădea în mâinile inamicilor germanici. In noiembrie 1916, caderea Bucurestiului sub ocupatie germana era iminentă. Evacuarea capitalei începuse deja de câteva săptămâni. Tezaurul României fusese trimis, spre păstrare, în Rusia. Pentru soarta războiului, aurul negru era, însă, mai important. Germanii trebuiau împiedicați, cu orice preț, sa pună mâna pe petrolul românesc. Londra l-a însărcinat să rezolve problema pe colonelul Christopher Birdwood Thompson, atașatul militar al legației britanice de la București. Acesta a coordonat un grup de sabotori, secundați de un detașament al armatei române aflat sub comanda Prințului George Valentin Bibescu. Intre prințul român și militarul englez exista o stranie relație personală: unul era soțul, iar celălalt amantul fascinantei Martha Bibescu. Acest triunghi conjugal a jucat un rol important în anii primului război mondial, aflându-se la originea multor decizii de culise și mereu în mijlocul evenimentelor.

Christopher Thompson

           Soţii Martha și George Valentin Bibescu l-au cunoscut pe colonelul Christopher Thompson în primavara lui 1915, la puţin timp după ce acesta sosise la post în Bucureşti. Militarul britanic o remarcase pe frumoasa prințesă la un concert de la Cotroceni. Acolo a văzut-o prima oară, paşind la braţul Regelui Ferdinand, într-o somptuoasă rochie de catifea neagră și purtând la gât celebrele smaralde ale familiei. O apariție atat de spectaculoasă, încat Thompson și-a pierdut calmul englezesc. Observându-i ochiadele insistente, Eliza Bratianu a remarcat: "Colonelul ăsta britanic o sa rămână cu ochii crucişi".
               Și totuși, Christopher Thompson nu era un bărbat ușor de impresionat. Se apropia de 40 de ani și avea în spate o stralucită cariera militară, care il purtase din Africa de Sud până în Balcani. Fiu, nepot și strănepot de generali, fusese el însuși recompensat cu cinci medalii de război și trei decorații. Inteligent și cultivat, știa să strălucească și în saloane, nu doar pe câmpul de luptă. De aceea fusese trimis la București, cu misiunea de a convinge autoritățile române să renunțe la neutralitate, alăturându-se Marii Britanii și Franței. Ajuns aici, era inevitabil să o întalnească pe Martha Bibescu, care atragea ca un magnet, în jurul ei, personajele cele mai influente ale timpului.

               Christopher Thompson era celibatar, dar femeia de care s-a indragostit iremediabil era maritată de peste 13 ani. Mariajul sotilor Bibescu era, însă, unul neconvențional. Se căsătoriseră foarte tineri, din dragoste. El avea 22 de ani, ea 17 (dupa alte surse, numai 15). Incă adolescentă, Martha a fost profund dezamagită de viața conjugală. Nașterea fiicei ei, un an după nuntă, a fost extrem de dificilă și a traumatizat-o grav. După lungi perioade tensionate, relația dintre cei doi soți s-a transformat în cele din urmă într-o caldă camaraderie, fiecare căutându-și, însă, consolarea în afara căsniciei. In 1915, George Valentin Bibescu își câștigase deja reputația de mare crai, dar nici Martha nu rămăsese insensibilă la insistențele unora dintre admiratorii ei.
            "Bucureștii păreau un bâlci la care se scosese la mezat neutralitatea României" - avea să-și amintească Martha Bibescu, atmosfera anului 1915. Era, cu siguranță, printre martorii cei mai avizați. La Palatul ei de la Mogoșoaia se întalneau pentru discuții informale reprezentanți ai tuturor beligeranților, politicieni și militari, diplomați și agenți secreți. Chiar și Regele Ferdinand, sau Regina Maria treceau câte odată pe acolo. Gazdă perfectă, Martha Bibescu știa să-i facă pe toți să se simtă bine. "Ca loc în care se puteau culege informații și influența politicienii țării, salonul Marthei a avut o valoare inestimabilă pentru colonelul Thomson" - remarca Christine Sutherland într-o biografie a prințesei, adaugand: "A fost o ocazie unică de a îmbina plăcerea cu datoria".
                 Nici lui Thomson nu îi mai era, însă, indiferent interesul României. El il aproba pe Brătianu, care cerea garanții și punea condiții pentru a implica țara în război. Făcea "O notă discordantă în atmosfera de intervenționism grăbit ce caracteriza pe atunci cercurile favorabile Aliatilor" - nota Martha Bibescu. Atitudinea colonelului britanic era intr-adevar surprinzatoare. In fond, fusese trimis de Londra tocmai pentru a precipita intrarea României în război. O explicație ar putea să ofere o însemnare fugară din jurnalul Marthei: "Astă seară, eu și Kit, singuri la Mogoșoaia. Trandafiri roșii... S-ar putea oare ca, într-o bună zi, să fiu soția unui englez?"
               In septembrie 1915, colonelul Thompson a rugat-o pe Martha Bibescu să-l ajute să pună la adăpost niște documente importante, care trebuiau ferite de priviri indiscrete. Thomson era convins ca acestea nu erau în siguranță în interiorul Misiunii britanice de la București. Martha i-a propus să le ascundă la cealaltă reședință a Bibeștilor, de la Posada. George Valentin și-a dat acordul.
                   In ziua de 15 septembrie 1915, colonelul Thomson împreună cu Frank Rattingen - prim secretar al Misiunii Britanice de la București - au sosit la Posada într-un automobil încărcat cu cutii de carton. Acestea au fost descărcate, în văzul tuturor, și depozitate în mansarda corpului principal al castelului, chiar deasupra bibliotecii. Zece zile mai târziu, un incendiu devastator a izbucnit la Posada. Când au sosit în grabă, din capitală, soții Bibescu nu au putut decât să constate dezastrul. Splendida lor proprietate era o ruină. Odată cu documentele guvernului britanic, focul a mistuit tablouri valoroase, mobilier scump, covoare aduse din Persia, cărți prețioase. Pagubele erau imense. Din fericire nu au fost victime omenești. Numai Pat, motanul siamez pe care Martha Bibescu il adora, a fost găsit carbonizat. Sosit la fața locului, colonelul Thompson a notat: "violența focului și colorația flăcărilor lasă să se creadă ca este vorba despre un incendiu criminal, aprins fără îndoială pentru distrugerea documentelor..."
                  Un an mai tarziu, Christopher Thompson și Printul Bibescu aveau să se regăsească în fața unui alt incendiu, infinit mai devastator, cel din Valea Prahovei.
                 In noiembrie 1916, după numai trei luni de război, două treimi din teritoriul României se afla deja sub ocupație germană. Caderea Bucurestiului era o chestiune de zile.
                  Generalul Radu Rosetti nota în memoriile sale: "Odată cu celelalte măsuri în vederea evacuării, s-a hotărât, la cererea Ințelegerii (Antantei), distrugerea puțurilor și a rafinăriilor de petrol. Thompson, colonelul (John Norton) Griffiths și George Valentin Bibescu, ajutați de echipe de specialiști, sunt însărcinați cu executarea distrugerilor. Acestea s-au executat în Valea Prahovei, mai cu seamă în zilele de 20 și 21 noiembrie, 3 si 4 decembrie stil nou."
             Autoritățile britanice se angajaseră să suporte paguba, așa că operațiunea a obținut și acceptul responsabililor marilor companii străine care controlau aceasta industrie. Directorul de la Standard Oil a comentat: "E o risipă condamnabilă, dar, de vreme ce Guvernul britanic plătește... Dumnezeu a facut petrolul să fie ars. Mai curând sau mai târziu, când și unde arde - mi-e tot una din moment ce mi-l plătești." Cu toate acestea, operațiunile au fost dificile și primejdioase. Când grupul ataca rafinăriile și rezervoarele de la Ploiești, trupele germane patrunseseră deja în partea de nord a orașului. Sabotorii își riscau viața într-o cursă contra cronometru.
                Prințul Valentin Bibescu a scris în jurnalul său de război: "Rezervoarele ridicate de la pământ, ca și tabla din care sunt făcute, grea de sute de kilograme... proiectate pe cer și răsucindu-se la coborâre ca frunzele moarte... coloane de fum înalte de sute de metri... se balansează ca niște turnuri bete deasupra unei mări incandescente... o ploaie de foc amestecată cu o grindină de funingine întărită..."
              "Nero a fost nimic în comparatie cu noi" - îi telegrafia el Martei Bibescu, imediat după eveniment. Cei doi soți s-au revăzut abia după terminarea războiului. Prințesa a refuzat să părăsească Bucureștiul ocupat de germani, rămânând să ingrijească raniții de la spitalul militar pe care il organizase în incinta Automobil Clubului Roman. George Valentin Bibescu, pe capul caruia germanii puseseră o recompensă, a plecat spre frontul din Moldova.
               Nici colonelul Christopher Thompson nu avea cum sa rămână aproape de femeia iubită într-un oraş controlat de trupele germane. După operaţiunea de pe Valea Prahovei, el a revenit, totuşi, în capitală, expunandu-se unor riscuri uriaşe. Vroia să-şi ia ramas bun de la Martha Bibescu şi să se asigure ca aceasta se afla în relativă siguranţă la spitalul de campanie unde acyiva ca voluntară. Se vor reîntâlni abia în 1920, la Paris.
              Dacă Christopher Thompson nu a fost nici prima, nici ultima iubire din viaţa Marthei Bibescu, în mod sigur el i-a ramas devotat până la sfarşitul vieţii. Relaţia lor a continuat vreme de 15 ani, dar mai mult de la distanţă. După razboi, Christopher Thompson a renunţat la cariera militar şi s-a înscris in Partidul Laburist. După cateva eşecuri electorale, a devenit, în 1928, ministru al Aerului. A murit, în 1930, într-un tragic accident de zeppelin.