A fost un diplomat cu o ascensiune politică remarcabilă, având origine cehă, născut în Boemia la 26 septembrie 1872. A devenit curând un apropiat al cercurilor influente din jurul arhiducelui Franz Ferdinand, ale cărui idei politice de reformare a imperiului le-a îmbrăţişat şi susţinut cu căldură. Graţie simpatiei şi încrederii acordate de moştenitorul tronului austro-ungar, în 1912 a fost desemnat membru al Casei imperiale, iar în 1913, la cererea expresă a peotectorului său, Czernin a primit postul de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al Imperiului Dualist la Bucureşti.
In timpul celui de al doilea război balcanic, raporturile dintre Viena şi Bucureşti se răciseră, deoarece Viena susţinea acţiunea agresivă a Bulgariei în Balcani, iar România a luat o poziţie contrară, încheiată cu Pacea de la Bucureşti, 28 iulie –10 august 1913, pace care a pedepsit Bulgaria. Raporturile se răciseră între Viena şi Bucureşti şi datorită nemulţumirii crescânde în România faţă de politica de oprimare a românilor din Transilvania, Banat, Bihor şi Maramureş, de către guvernul de la Budapesta.
Se ştie că politica mai realistă a arhiducelui în problemele româneşti era apreciată de Czernin. În pofida atmosferei destul de tensionate cu care s-a confruntat la Bucureşti, Czernin a desfăşurat o activitate intensă şi variată pentru misiunea de ameliorare a relaţiilor cu românii. A acţionat insistent şi persuasiv pe lângă regele Carol I, ale cărui sentimente se dovedeau de încredere faţă de vechii aliaţi (din Tratatul secret din 1888).
Pe linia politică promovată de arhiduce, Czernin a criticat politica intransigentă a premierului ungar Tisza Istvan, recunoscând ca întemeiate unele din solicitările româneşti din Transilvania, atitudine ce a atras protestul guvernului de la Budapesta.
Czernin, observator realist, a devenit conştient că întreruperea tratativelor ce se purtau atunci între români şi unguri la Budapesta „va influenţa negativ relaţiile dintre Monarhie şi România“. Pe de altă parte el a raportat despre acţiunile Antantei de atragere a României, cerând măsuri urgente pentru a evita desprinderea ei din alianţă.
Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand la Sarajevo, la 28 iunie 1914 şi evenimentele ulterioare, care aveau să ducă la declanşarea ostilităţilor în Europa, au îngreunat misiunea lui Czernin la Bucureşti. Totuşi el a apreciat pozitiv atitudinea de neutralitate a României adoptată în Consiliul de Coroană din 21 iulie/13 august 1914. Aceasta fără a părăsi speranţa unei cooperări în perioada următoare. In cei doi ani care aveau să treacă până la intrarea în război a României împotriva Puterilor Centrale, Czernin a încercat să menţină dialogul şi relaţiile normale între cele două state, în paralel încercarea de contracarare a acţiunilor antantofile şi de crearea unui bloc politic intern favorabil Puterilor Centrale.
Moartea regelui Carol I la 27 septembrie/10 octombrie 1914 şi preluarea tronului de către Ferdinand I a condus cu încetul la adâncirea apropierii României de Italia şi Antanta. Bine informat asupra părerilor oamenilor politici şi cunoscător al sentimentelor opiniei publice româneşti, l-au determinat pe Czernin să afirme, încă de la sfârşitul anului 1914, că „aproximativ 90% din politicieni consideră că România va acţiona împotriva Puterilor Centrale“.
Aducerea, în ianuarie 1915, în fruntea Ministerului de Externe imperial a lui Burian, a fost considerată un semn al sporirii influenţei politice a Ungariei în afacerile Austro-Ungariei. Prin noi instrucţiuni s-a căutat o nuanţare a demersurilor diplomatice pe lângă guvernul Brătianu. In acest sens el a căutat să sugereze noi posibilităţi de cooperare, explicând, totodată, consecinţele negative ale unei eventuale aderări a României la Antantă.
Cu toate acestea, Czernin s-a împotrivit ideii de a se folosi forţa armată a Puterilor Centrale pentru atragerea României în mod forţat. A recomandat ca măsuri punitive precum închiderea graniţei din vara lui 1915 să nu se mai repete, evitându-se provocarea ca armata română să fie mobilizată şi „să atace ea înainte“.
In iunie 1916, Czernin a fost tot mai convins că Brătianu se pregătea să adopte o hotărâre şi „că momentul critic al relaţiilor cu România se va produce cam în a doua jumătate a lunii august“. Cu toate acestea nu a sesizat momentul 4/17 august de semnare a Tratatului politic al României cu Antanta şi de semnarea Convenţiei militare, ambele semnate în aceeași zi. Acest eşec l-a marcat atât de profund şi jicnitor încât pe parcursul războiului, al armistiţiului şi al Păcii de la Bucureşti a adoptat o poziţie total răzbunătoare împotriva României. A avut această posibilitate deoarece după intrarea României în război a fost promovat în fruntea Ministerului de Externe în locul lui Burian.
Intr-o întâlnire pe care a avut-o la cererea sa, cu regele Ferdinand, pentru tratativele de pace aflate la început, s-a purtat chiar ameninţător, ostentativ şi lipsit de curtoazie. Intâlnirea a avut loc în vagonul regal român în gara Răcăciuni de lângă Bacău.
Arhiducele Franz Ferdinand a exprimat înainte de decesul său neaşteptat, multe păreri politice şi administrative care puteau face din el un mare reformator al Imperiului Austro-Ungar intrat pe calea degradării. Una dintre ideile lui de anvergură era schimbarea caracterului dualist al guvernării într-una trialistă, care să cuprindă cu drepturi egale şi pe românii imperiului. Adică se gândea la un imperiu Austro-Ungaro-Român. Această idee nu a convenit părţii ungare a cărei impertinenţă începuse deja să depăşească limitele admise în raport cu Viena. Este sigur că aprecierea elementului românesc de către Franz Ferdinand a influenţat şi poziţia politică de început a lui Czernin, până a devenit aproape clar că România nu va primi nici o cedare din partea ungară şi că va trebui să se îndrepte spre Antantă.
Czernin a menţionat în memorii că aflarea morţii lui Franz Ferdinand a creat o vie emoţie şi părere de rău în societatea română. Dar întreaga situaţie s-a schimbat fulgerător după ultimatumul adresat Serbiei la 1 iulie 1914. Ultimatumul şi pericolul războiului au zdruncinat întreaga stare de spirit a românilor, care au înţeles că scopul lor poate fi atins şi pe altă cale, adică prin război şi nu paşnic împreună cu Dubla-Monarhie. In câteva ore indignarea reală şi disimulată faţă de tonul ultimatumului austriac s-a aflat la ordinea zilei în Bucureşti, iar cea mai des întâlnită expresie era: „L'Autriche est devenu folle“ (adică Austria a înnebunit).
Toate relaţiile bune ale lui Czernin în lumea Bucureştiului s-au transformat brusc în relaţii duşmănoase. Peste tot se putea observa un amestec de indignare şi o poftă crescândă de satisfacere a celei mai arzătoare dorinţe a inimii. Ura şi dorinţa de cucerire manifestate faţă de Austro-Ungaria au fost mai puternice în prima fază a războiului, pentru că atât românii cât şi inamicii au făcut greşeala să mizeze pe o durată mai scurtă a războiului. Mai târziu lucrurile s-au complicat şi resedimentat în funcţie de rezultatele de pe front.
In timpul de început al ostilităţilor sau de pregătire a lor, regele Carol I, cu inima sa germană, se afla singur ca o stâncă în mijlocul oceanului clocotind de ură. Czernin a primit misiunea de a citi regelui român ultimatumul adresat Serbiei, concomitent cu remiterea acestuia la Belgrad. Bătrânul şi înţeleptul rege a înţeles pe loc consecinţele imense ale acestui pas. Czernin nu a apucat să citească până la capăt actul, când Carol I a reacţionat aproape strigând: „Asta înseamnă război mondial“.
Cu puţin înainte de acele evenimente, ţarul rus Nicolae al II-lea şi ministrul său de externe Sozonov, au făcut o scurtă vizită la Constanţa, suveranilor români. Czernin a găsit ocazia să meargă la Constanţa şi să mulţumească regelui pentru acordarea ordinului „Coroana României“. Cu acel prilej a obţinut detalii interesante chiar de la rege. Extrem de interesantă i s-a părut descrierea convorbirii dintre rege şi Sozonov. Regele l-a întrebat pe demnitarul rus dacă considera la fel ca şi el, că situaţia Europei era sigură. Ministrul de Externe rus i-a răspuns afirmativ: „Pourvu que l'Autriche ne touche pas la Serbie“ (Cu condiţia ca Austria să nu se atingă de Serbia). Czernin a transmis imediat această informaţie la Viena, dar istoria şi-a urmat cursul cu jertfirea lui Franz Ferdinand. Din această cauză Czernin a tras concluzia că Rusia ar fi fost implicată în urzeala din Serbia împotriva Austro-Ungariei. La distanţă de un secol această bănuială nu s-a putut dovedi.
Czernin afirma că imediat după izbucnirea războiului a început şi cunoscutul joc al lui I.I.C. Brătianu, care s-a situat intenţionat şi conştient între cele două grupuri de putere europene, în scopul obţinerii unor avantaje numeroase. In acelaşi timp l-a învinuit pe Brătianu că a aşteptat ca forţa cea mai puternică să se evidenţieze, pentru ca apoi să se năpustească asupra celei mai slabe. Diplomatul austro-ungar a mai afirmat că nici în cei doi ani de neutralitate nu a fost vorba de o adevărată poziţie neutră din partea română, ştrangulând uneori aprovizionarea Turciei cu materiale şi permiţând sârbilor transportul de muniţii pe Dunăre în multe ocazii. S-a simţit un ritm crescător al unor poziţionări favorabile faţă de inamicii Puterilor Centrale.
Nu a durat mult şi Czernin a simţit că Brătianu nu s-a îndoit niciodată că interesele române erau alături de Antantă, prin aprobarea pe care o obţinea privind revendicările teritoriale. Avea intuiţia şi speranţa că Puterile Centrale vor fi înfrânte. Sentimentele lui de simpatie erau generate de educaţie şi de raţiuni politice, alături de Antantă. Czernin nu a exclus nici unele şovăieli ale lui Brătianu pe timpul unor succese militare ale Puterilor Centrale. Au fost momente favorabile pentru a atrage România mai aproape de Puterile Centrale.
In perioadele de succese ale Puterilor Centrale, guvernele acelora şi-ar fi dorit ca România să aibă un guvern condus de Titu Maiorescu sau Alexandru Marghiloman. In orice caz, trebuiau făcute unele concesii teritoriale inacceptabile pentru Ungaria. Poziţia intransigentă şi plină de ură a Ungariei l-a determinat pe Czernin să mărturisească: „Este o răsplată cutremurător de dreaptă că această nefericită Ungarie care a contribuit într-o măsură atât de mare la înfrângerea noastră efectivă (a Austro-Ungariei), a avut de suferit cel mai mult în urma acesteia şi că tocmai românii, atât de dispreţuiţi şi persecutaţi, au fost cei care au savurat cele mai mari triumfuri pe pământul unguresc“.
Prin atitudinea ei plină de trufie şi de neînţelegere a situaţiei politice generale, Ungaria a împiedicat Puterile Centrale de a atrage România. Potrivit Constituţiei, Parlamentul era suveran în statul ungar aşa că Ministerul de Externe imperial nu a putut trece la nici o înţelegere rezonabilă de cedare de teritorii în Transilvania şi Bucovina. Aceste cedări ar fi fost probabil acceptate de un guvern Ion Maiorescu şi ar fi adus beneficii incalculabile Puterilor Centrale.
Politica de rezistenţă a Ungariei s-a explicat în două moduri. In primul rând pentru unguri cedarea de teritorii era de neconceput şi în al doilea rând nu au crezut până în ultimul moment că România îşi va păstra neutralitatea. Astfel, ungurii erau convinşi că mai devreme sau mai târziu, imperiul va trebui să lupte împotriva României, salvând teritoriile maghiare locuite de minorităţi.
Tisza chiar a încercat să-l convingă pe Czernin că România nu se va încumeta să atace Austro-Ungaria. Această convingere este şi una din cauzele că invazia românilor în Transilvania a reuşit să producă o surpriză de o amploare zguduitoare şi să determine capturarea unor provizii foarte bogate.
Czernin a învinuit Imperiul Dualist că a avut o pregătire defectuoasă în vederea unui mare război, că preparativele privind ducerea unui război greu au fost extrem de deficitare. El nu a uitat să amintească că în Orient (al Europei) spre deosebire de Occident existau mulţi oameni politici fără imunitate la influenţa banilor. El susţine că Rusia nu a precupeţit să cheltuiască milioane pentru a-şi face o atmosferă favorabilă în România, ştiind de mult că nu o avea. Rusia reuşise înainte de război să ţină în mână o mare parte a ziarelor române şi să atragă numeroase personalităţi politice importante. In acelaşi timp Germania şi Austro-Ungaria neglijaseră acest fel de activitate şi când au început să le folosească era pre târziu. Rusia avea avans mare în domeniu, iar din prima zi de război şi-a deschis cu mai multă largheţe buzunarele, inundând România cu ruble.
Czernin a susţinut şi a justificat insuccesul, prin faptul că Rusia a întreprins pregătiri în vederea războiului, care urma să se producă într-un termen imprevizibil, acţionând, în acelaşi timp, în scopul câştigării cooperării României. Czernin s-a aşezat în multe privinţe pe poziţia adversarului României şi a taberei învinse care nu a fost în stare să atragă România de partea ei, măcar pentru unele cedări minore de teritorii româneşti stăpânite de Austro-Ungaria. In acest fel partea învinsă a contribuit la cerbicia României în a-şi cuceri singură drepturile teritoriale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu