CRAIOVA - BALDOVIN

Baldovin – istorie truncheată

-         Primul act în care apare consemnat Baldivin  - Logofătul este redactat în limba latină la 27 decembrie 1391 pentru Stanciu, egumen în Ţara Făgăraşului.

-         Baldovin a devenit al doilea Logofăt în divanul lui Mircea cel Bătrân, după un Filos

-         Baldovin logofătul a fost ctitor al unei mănăstiri Snagov, atestată în 1408 (dispărută şi a nu se confunda cu ce existentă şi datorată lui Neagoe Basaeab

-         Una dintre cele mai vechi familii boierești este cea a Goleștilor. Primul boier din neam a fost Baldovin Parcalabul. Numele Golescu a început sa fie purtat pe la începutul secolului al XVII-lea, de o descendenta de-a lui Baldovin, Visa. Descendenta a lui Baldovin, Visa Golescu a fost si proprietara mosiei de la Golesti. Aceasta s-a căsătorit cu un cunoscut boier muntean, Stroe Leurdeanu, cel care a ridicat conacul de la Golesti, Lui Stroe i-a placut atât de mult la Golesti, încât, din banii lui, a construit acolo un conac. Visa i-a dat fiului ei numele de Radu Golescu. Conaculde la Golești a fost locul unde au trait multi dintre urmașii lor. Averea Golestilor a fost sporita considerabil de banul Radu, testamentul acestuia fiind o marturie ca a stiut sa pastreze si sa inmulteasca avutul familiei.

-         Strămoșul familiei este jupan Baldovin Pârcalabul, stăpânul moșiei Golești din Muscel, care a trait intre 1450-1500. Numele Golescu a inceput sa apara pe la inceputul secolului al XVII-lea. Descendenta a lui Baldovin, Visa Golescu a fost si proprietara moșiei de la Golești. Ea a fost căsătorită cu Stroe Leurdeanu, un cunoscut boier muntean. De altfel, cei din neamul Goleștilor s-au amestecat, prin c[s[torii, de-a lungul existentei lor cu tot felul de familii, unele dintre acestea boieresti. Lui Stroe i-a placut atat de mult la Golești, incat, din banii lui, a construit acolo un conac. Visa i-a dat fiului ei numele de Radu Golescu. Deși neamul s-a intrerupt deseori pe linie masculina, femeile au păstrat numele Golescu pentru urmasii lor, lucru întâlnit și la alți descendenți de viță nobilă.

-         Ajuns mare ban al Țării Românesti, despre Radu Golescu (nascut in 1746, nepotul primului Radu din neam) se poate spune ca a fost un abil "businessman" si om politic, profitand din plin de relatiile pe care le avea, luand, cand avea ocazia, si din pamantul taranilor. A fost insa si un "aprețuitor al învătăturii", cum zice Ion Heliade Rădulescu. S-a îngrijit de educația copiilor lui, aducându-le cei mai buni dascăli din Țara Românească. Radu a avut trei baieți (Nicolae, Iordache, Dinicu) si o fata.

-         Mihalache Baldovin – Intre alegătorii doljeni  în 1862 în aricolul „Alegători direcţi de oraş” (Arhivele Olteniei Nr. 25-26, pag 221-227. Proprietar de casă,han, grădină în Craiova şi moşia Bolcinul (probabil sat Belcin de astăzi), capital 6.000 de galbeni.

-         Marin Baldovin – In „Arhodologia Olteniei între 1820-1830” se găseşte amintită casa răposatului Marin Baldovin biv Logofăt za vistierie.

-         Matei Baldovin – In „Arhodologia Olteniei între 1820-1830” se găseşte Matei Baldovin treti Logofăt în judeţul Vâlcea.

GOLEȘTII

BANUL RADU
Ajuns mare ban al Tarii Romanesti, despre Radu Golescu (nascut in 1746, nepotul primului Radu din neam) se poate spune ca a fost un abil "businessman" si om politic, profitand din plin de relatiile pe care le avea, luand, cand avea ocazia, si din pamantul taranilor. A fost insa si un "apretuitor al invataturii", cum zice Ion Heliade Radulescu. S-a ingrijit de educatia copiilor lui, aducandu-le cei mai buni dascali din Tara Romaneasca. Radu a avut trei baieti (Nicolae, Iordache, Dinicu) si o fata.

TESTAMENTUL. La 2 februarie 1815, Radu și-a întocmit testamentul. Cu "mare blestem" a lasat ca nimeni sa nu modifice cele stabilite de el prin testament, "ca eu din cele parintesti nimic n-am prăpădit, ci încă am adăogat, încât poci zice ca le-am îndoit".

Ce a lăsat moștenitorilor: 3.000 de taleri in sprijinul unor mici boieri ruinați; 1.800 de taleri pentru măritatul unor fete; 3.950 de taleri pentru eliberarea din închisoare a unor condamnați. Celor săraci le-a construit o casă cu șase camere la intrarea in conacul de la Golești. Pentru întreținerea lor, a dăruit veniturile obținute din exploatarea unui pod peste râul Argeș, de care se va îngriji unul dintre fiii lui, Constantin (Dinicu). Din veniturile lui a mai dăruit pentru trei mori.

A lăsat venituri importante pentru întreținerea unor camere pentru bolnavi.

Fiecarui copil i-a lăsat moștenire numeroase moșii, prin Dâmbovița, Gorj, Vâlcea, București, zona Craiovei.

Nicolae a primit moșia Ghimpați, din județul Dâmbovița, moșiile Bălcești, Roșia (judetul Gorj), Coliba Omului (Vâlcea) și toate cele ce le-a cumpărat în dreapta Oltului, la Craiova; sticlăria din județul Dâmbovița și trei prăvălii cu două etaje în București.

Lui Gheorghe (Iordache) i-a dat mosiile Tampa si Udeni (Muscel), Tufanca (Vlasca), via si casele din Dealul Bucurestilor, hanul de pe Podul Calicilor, locul de pe Dambovita in Bucuresti si casele construite pe locul de zestre al sotiei sale, tot in Bucuresti.

Constantin (Dinicu, fiul cel mic, la care a tinut cel mai mult) s-a ales cu mosiile de la Golești, Ștefănești si Ciocănești, din județul Argeș, cu case si dependințe, moșiile Berivoiești, Beliții Domnești, Valea Bunii din județul Muscel, o moșie in județul Teleorman, hanul de la Curtea Veche.

Fiica lui, Ana, a primit un spor de zestre.

De asemenea, pentru toti a dispus impartirea unor bunuri mobile.

Averea lui mai includea, pe langa mosii, o sticlarie, mori si paduri, pravalii si hanuri.

ZIDITORII. In evoluția arhitecturii feudale românesti, conacul familiei Golescu marchează etapa ce anunta vestitele palate brâncovenești. Pe lespedea de piatra din beci si pe ancadramentul a doua ferestre sunt înscrise numele meșterului Stoica si al proprietarilor, Stroe Leurdeanu si Visa Golescu. In 1656, secretarul patriarhului Macarie al Antiohiei a descris pentru prima data conacul de la Golești, numindu-l "măreț si impunător palat". Dupa sase ani de la ridicarea conacului, Stroe Leurdeanu a ctitorit o biserica peste drum, unde au fost înmormântați Dinicu, Iordache, soțiile lor, Zoe și Mărioara, si câțiva dintre urmașii lor. Tot pe moșia de la Golești a fost ridicat, in vremea banului Radu, un cămin pentru săraci. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Radu Golescu a început o ampla reconstrucție a conacului, extinzând clădirea principala si ridicând un etaj din paianta, cu doua camere, la care se ajungea pe o scara interioara. Din corespondenta familiei, s-a putut reconstitui conacul asa cum a fost el pe vremea lui Dinicu si a lui Iordache, apoi a urmașilor lor. Acesta are sase camere, o camera de oaspeți, dormitoare si o camera orientala, unde bărbații, întinși pe sofa, trăgând din narghilea, isi pierdeau vremea într-o dulce lenevie. Singura incapere ce mai păstrează caracteristicile construcției inițiale este camera de lucru a fraților Golești. Aici sunt tot felul de obiecte ce au aparținut celor patru frați: trusa de birou, un scaun cu inițialele NG (Nicolae Golescu), punga de tutun, cărți de vizită. La etaj erau camerele copiilor. După revoluția pașoptistă, la conac trăiau vreo 30 de persoane din neamul Goleștilor. In 1866, printul Carol I, devenit ulterior primul rege al Romaniei, a poposit la conacul din Golești.

URMASII. Dinspre partea lui Dinicu, neamul s-a stins, dar continua prin urmașii lui Iordache. Unul dintre aceștia, Rada Teodoru, stră-strănepoata lui Iordache, locuiește la Paris, dar nu vrea sa-i scape nimic din ceea ce se întâmpla in Romania. Toata viata a calatorit in lumea larga. A fost casatorita, dar nu a avut copii.

"O buna perioada de timp, conacul de la Golești a fost lasat in paragina. In anii 42-43, arhitectul Horia Teodoru a început refacerea clădirii, interioarelor și a curții, potrivit descrierilor existente in documentele lăsate de Golești. De-a lungul vremii, la conac au fost realizate si filme, printre care «Tudor» (în foișorul de la intrare și-a petrecut Tudor Vladimirescu ultimele trei zile de libertate), «Trandafirul galben», «Trenul vieții»" 


Satul Slănic (Muscel)este menţionat la data de 24 iulie 1525 într-un document emis de cancelaria voievodului Radu de la Afumaţi.  Aceasta corespunde cu un secol mai târziu decât satele Aninoasa şi Rugeni. În Slănic din documente rezultă ca proprietar pe Baldovin pârcălabul , unul dintre înaintaşii boierilor de la Goleştii Muscelului.
De menţionat este faptul că după moartea pârcălabului, voievodul întăreşte jupaniţei (soţiei) acestuia, Maria şi fiului ei Ivaşco, mai multe sate. De specificat este faptul că jupaniţa Maria când şi-a împărţit averea urmaşilor a dat nepoatei sale Maria, fiica lui Stan, „zestre la Slănic partea lui Lalu şi partea lui Drăghici”nemaifiind menţionat Doiciu.[16]  Jupâniţa Maria s-a călugărit, având numele de Magdalina iar în  data de 29 august 1526  a lăsat averea (ocinele şi ţiganii) fiului său Ivaşco cât şi nepoatelor sale Maria,Calea şi Velica. Cu această ocazie „Aicea să se ştie zestrea Calii, însă Slănicul cu tot hotarul pe unde iaste”.
Prin documentul din data de 24 iulie 1525, jupaniţa Maria, văduva pârcălabului Baldovin, a dat nepoatei sale Maria „zestre la Slănic partea lui Lalu şi partea lui Drăghici”, care erau moştenite atât văduva cât şi Ivaşco de la pârcălab. În data de 30 ianuarie 1577, voievodul Alexandru al II-lea îi întăreşte lui Ivaşco proprietăţi în Slănicul de aceste propietăţi poseda prin moştenire, cumpărătură şi zestre de la soţie. În perioada 1525 – 1577 mulţi locuitori din Slănicul de Jos s-au vândut boierilor Golescu.