La începutul anului 1949 s-a format primul colectiv de artişti păpuşari. Acesta a dat o primă reprezentaţie la mijlocul lunii mai 1949, pe o scenă improvizată în clădirea din Str. Câmpia Izlaz Nr. 40. Era o acţiune pornită din pasiunea unui grup restrâns de entuziaşti şi vizionari ai artei păpuşereşti.
Toamna aceluiaş an, 1949, a adus colectivului începător de păpuşari o primă satisfacţie, oficializarea lui ca secţie a Teatrului Naţional. Era un prim pas spre consacrare. In jurul nucleului iniţial s-a format repede un colectiv mai larg de artişti cu aceeaşi chemare. In anul 1955, secţia de artişti păpuşari şi-a mutat sediul pe Str. A.I.Cuza vis-a-vis de Palatul de Justiţie (viitorul Palat al Universităţii), sediu pe care l-a păstrat pănă în anul 2006.
La începuturile activităţii sale, secţia de păpuşari a avut sediu comun cu trupa Teatrului Naţional, producându-se în sala liceului „Nicolae Bălcescu”, sală folosită de teatru încă înainte de cel de al doilea război mondial.
In anul 1956 secţia de artă a păpuşarilor a făcut un pas mare şi definitoriu prin înfiinţarea Teatrului de Păpuşi din Craiova ca instituţie culturală de sine stătătoare, cu sediu propriu. Clădirea la al cărei parter s-a amenajat Teatrul de Păpuşi, pe Str. A.I.Cuza Nr. 16, era o clădire veche, de la începutul sec.al 20-lea, cu ornamentaţie exterioară plăcută. Avea un etaj şi un nivel mansardat, fiind strănsă între alte clădiri cu acelaşi regim de înălţime atât la est cât şi la vest. Clădirea există şi în 2010, rezistând bine la cutremurul din 1977. Era o clădire naţionalizată de regimul comunist după 1948.
Parterul a fost amenajat pentru noua destinaţie. La stradă el a fost placat cu calcar lustruit de culoare crem. Placajul înconjura intrarea şi vitrinele foaierului ce se găsea pe suprafaţa unui fost spaţiu comercial. Decoraţia foaierului era de factură modernă, dar simplă. In adâncimea parterului s-a amenajat sala de spectacole micuţă şi intimă cu circa 150 de locuri pe scaune pluşate. Sala era amenajată în amfiteatru şi era dotată, împreună cu scena, cu toate instalaţiile necesare şi suficiente de lumină şi sonorizare.
După anul 1979, clădirea a rămas cam singuratică pe latura de vis-a-vis de Universitate a Str. A.I.Cuza. Prin acel an s-au demolat toate clădirile dinspre intersecţia străzii Cuza cu Str. Gării (B-ul Republicii) spre centru, adică spre apus. Demolările din zonă s-au oprit la Teatrul de Păpuşi, căruia nu îi putea fi dat alt sediu în acel moment. La răsărit de Teatrul de Păpuşi a rămas un teren viran trist, transformat într-un provizoriu spaţiu verde, cu vegetaţi scundă. Aşa a rămas până prin 2008, când pe acel loc s-a plasat un bar de zi cu grădină elegantă, cu mobilier atrăgător de”aer liber”, acoperită de umbrele mari. Probabil că terenul a fost concesionat cu caracter provizoriu de către Primărie, pentru a se înlătura un peisaj neplăcut chiar în centrul oraşului.
La dreapta Teatrului de Păpuşi a rămas lipită, spre răsărit, adică spre centru, o clădire veche cu etaj şi mansardă, care a adăpostit până în 1989 o patiserie numită „Spicul”, patiserie foarte căutată de studenţimea de peste drum. Dincolo de această clădire, tot spre centru, urmează o străduţă foarte îngustă, moştenită din alte vremuri, numită Str. Dreptăţii (probabil în legătură cu vecinătatea Palatului de Justiţie). Acea stradă uneşte şi astăzi Str. A.I.Cuza cu strada paralelă la sud, numită Olteţ, pornind din dreptul aripii apusene a faţadei Universităţii. Acolo unde răzbătea în Str. Olteţ, pe colţul dinspre apus se găsea „Bufetul Tosca”, cu intrarea dinspre Str. Olteţ. Acolo puteau fi găsiţi zilnic lăutari ţigani în costume negre şi cu pălării respectabile, neapărat cu boruri largi. Oricine dorea să-ţi angajeze servicii lăutăreşti se ducea acolo şi tocmea. „Adălmaşul” se bea în „Bufetul Tosca”. Trebuie amintit că în dreptul acelui bufet (aşa se numeau cârciumile de mâna a doua şi a treia pe timpul socialismului). Intre strada Olteţ şi Str. România Muncitoare (fostă Lahovari) exista o mare deschidere, un fel de piaţă dreptunghiulară, pietruită cubic şi rezultată tot din nişte demolări. Astăzi, în 2010, „Bufetul Tosca” nu mai există, lăutarii şi-au găsit alt loc de adunare, iar o parte din piaţa amintită a fost acoperită, spre răsărit de o clădire modernă cu faţade de sticlă cu nuanţă albastră şi cu rame metalice vopsite tot în albastru (cubism albastru).
După 1990, teatrul a primit noua denumire de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”. A funcţionat până în 2006 în vechiul sediu, cu sala lui micuţă dar cochetă. In anul 2006 clădirea teatrului a fost retrocedată familiei foştilor proprietari, aşa că întreg colectivul de actori şi păpuşile s-au refugiat la etajul patru al fostului Institut de Proiectări Judeţean Dolj (IPJ), pe Str. Ioan Maiorescu Nr. 10. Logistica şi personalul s-au înghesuit într-un spaţiu extrem de restrâns. Recuzita este depozitată într-un spaţiu cu o suprafaţă de numai câţiva metri pătraţi, în timp ce alte încăperi sunt ocupate de personalul de conducere şi contabil. Repetiţiile au loc într-o sală unde în restul timpului se organizează simpozioane şi diverse conferinţe ale altor instituţii din acel imobil înalt şi vast. După anul 1990 Institutul de Proiectări Judeţean a sucombat, iar rămăşiţele lui „privatizate” şi-au restrâns drastic spaţiile. Restul „colosului” cu 10 nivele a fost închiriat unor diverse alte firme particulare. In acel bloc a funcţionat trei-patru ani şi „tânăra” Cameră de Comerţ şi Industrie Dolj, până şi-a construit propriul sediu luxos pe Str. Brestei vis-a-vis de Liceul Economic (fosta Şcoală Inferioară de Comerţ dintre cele două războaie mondiale).
După 2006 spectacolele „Teatrului pentru Copii şi Tineret Colibri” s-au desfăşurat pe scena Teatrului Liric din Liceul Carol I-ul. Teatrul Liric „Elena Theodorini” este tot instituţie subvenţionată de Primăria Craiova şi Consiliul Local Deşi a existat soluţia ca Teatrul Colibri să funcţioneze în localul unui cinematograf, aceasta nu realizat. La începutul anului 2006 Primăria Craiovei a cerut Ministerului Culturii să se transfere cinematograful din proprietatea statului în cea a Consiliului Local, dar răspunsul s-a lăsat aşteptat. In anul 2010 situaţia este neschimbată, iar numărul de salariaţi s-a limitat la 26.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu