Din vechime cea mai importantă biserică a Craiovei a fost cea din vecinătatea Casei Băniei, a boierilor Craioveşti, chiar înainte de instituirea acestei mari demnităţi a Ţării Româneşti. Păreri neconfirmate documentar vorbesc de existenţa unor locaşuri foarte vechi pe aceste locuri, din vremea fraţilor Petru şi Asan în sec.al 12-lea (1185), sau a lui Ioan al Cumanilor (Ionas) în sec.aş 13-lea (1230), ori a lui Mircea cel Bătrân. Cert este că istoria Craiovei se îmbină cu istoria bisericii "Sfântul Dumitru", care, într-o vreme avea în proprietatea sa toată moşia banilor olteni. Pentru această însemnătate istorică, biserica s-a bucurat de preţuire din partea voievozilor şi boierilor evlavioşi care au contribuit deseori la restaurarea acesteia. Cu precizie o ctitorie a fost a boierilor Craioveşti, prim ctitor fiind socotit Barbu Craiovescu. Intâia confirmare documentară a unei biserici pe acest loc este din anul 1645, unde este menţionează drept "Biserica Domnească de Craiova", iar în alte izvoare apare sub numele de "Băneasa".
Peste temeliile altor străvechi locaşuri, dinainte şi dinainte şi din timpul Marilor Bani, domnitorul Matei Basarab, a ridicat din temelie biserica domnească cu hramul Sfântul Dumitru., în anul 1651. Aceasta a fost menită să rămână peste secole cel mai reprezentativ locaş al Craiovei, loc ales şi ca reşedinţă vremelnică a Episcopilui de Râmnic până în 1774. De aceea a deţinut la începuturi rolul neoficial de catedrală a “Băniei” până în anul 1774.
Intre anii 1774-1779, pe timp ce episcopul de Râmnic a ales ca reşedinţă vremelnică mănăstirea Obedeanu, biserica acesteia, cu hramul Sfinţii Impăraţi, a preluat rolul de catedrală.
După anul 1779, Episcopul Chesarie al Râmnicului şi a les ca reşedinţă, în Craiova, mănăstirea Sfântul Nicolae Gănescu, crl mai probabil din motive de confort şi linişte, dar şi datorită faptului că acel locaş era mrtoh al Episcopiei Râmnicului. Ca urmare biserica mănăstirii a devenit catedrala neoficială a oraşului până la sfârşitul anului 1863 (arhiva Colegiului Naţional Carol I-ul, dosar 201, fila 596).
La 13 decembrie 1863 s-a emis Legea secularizării averilor mănăstireşti, astfel că mănăstirea Sfântul Nicolae Gănescu a fost afectată şi s-a desfiinţat, rămânând încă un număr de ani biserică de mir. Starea ei de degradare a avansat repede, aşa că în anul 1884 i s-a decis demolarea.
Până piardă definitiv calitatea de catedrală, la sfârşitul anului 1863, ea a mai pierdut această calitate şi pentru scurtul interval dintre 1848-1851. Ruşii din armata de ocupaţie din urma revoluţiei de la 1848 au cerut biserica Sfântul Ilie din centrul oraşului ca locaş propriu de închinăciune. Episcopia Râmnicului şi protopopiatul Craiovei hotărâseră să pună la dispoziţia ruşilor biserica “ot Dud”, unde “numai preoţii ruşi să slujească, ceilalţi să se ducă la alte biserici”. Oraşul era ocupat din ambele părţi de armate străine, ruşii în partea de răsărit şi turcii în partea de apus
Ruşii au optat însă pentru biserica Sfântul Ilie deoarece era mai centrală, dar şi pentru că biserica “Maica Precista ot Dud”, fiind plasată mai la apus, era prea apropiată de linia armatelor turceşti staţionate în partea apuseană a Craiovei la acea dată. Aceasta cu toate că biserica “ot Dud” era mai spaţioasă şi mai înzestrată cu odoare.
Cât timp au rămas înCraiova trupele ruseşti de ocupaţie, adică între 1848-1851, serviciile religioase publice cu character official s-au celebratla biserica Sfântul Ilie, devenită astfel catedrala neoficială. Odată cu plecarea ruşilor, în1851, a pierdut această calitate., în favoarea bisericii Sfântul Nicolae Gănescu care o deţinuse trei sferturi de secol. Există două documente care dovedesc că pierderea calităţii de catedrală de către biserica Sfântul Nicolae Gănescu a fost o întâmplare pasageră.
Unul a fost emis înainte de venirea ruşilor, în 1846, iar celălalt după plecarea lor, în 1853. In primul document, cel din 1846, cârmuitorul Doljului, Iancu Bibescu, pofteşte pe inspectorul “Şcoalei Centrale” şi pe profesori la Te-Deum-ul ce urma a avea loc la biserica Episcopiei în ziua de 8 septembrie, fiind ziua Doamnei. In al doilea document, la 5 decembrie 1853, cârmuirea pofteşte pe inspector şi profesori să asiste la Te-Deum-ul în cinstea Impăratului rusesc (Arhiva Colegiului Naţional Carol I-ul, dosar 262, fila 274).
Biserica Sfântul Nicolae Gănescu a pierdut calitatea de catedrală începând cu anul 1864, după secularizarea averilor mănăstireşti, când a devenit biserică de mir din cauza lipsei mijloacelor băneşti.
Tot din lipsa mijloacelor băneşti micşorate drastic, serbările religioase oficiale nu s-au mai celebrat nici la biserica Obedeanu, iar biserica domnească Sântul Dumitru fusee închisă definitiv din anul 1849, din cauta degradării grave.
In aceste condiţii a ajuns catedrală neoficială biserica “Maica Precista de la Dud”. După anul 1913, când aceasta a fost demolată din motive majoritar estetice, biserica Sfântul Ilie, reclădită în 1890, a devenit iar cea mai mare şi mai centrală biserică din oraş. De atunci şi până 26 octombrie 1933, când s-a terminat şi sfinţit catedrala istorică Sfântul Dumitru, a servit iarăşi drept catedrală. După această dată noua biserică Sfântul Dumitru şi-a reluat rolul de catedrală episcopală a Craiovei şi, mai târziu pe cea de catedrală Mitropolitană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu